Potrivit presei din Spania, Jose Mourinho a bătut deja palma cu Real Madrid pentru a deveni noul antrenor al formației de pe ”Santiago Bernabeu”.
Jose Mourinho vrea ”să fure” un jucător de la Barcelona la Real Madrid
Jose Mourinho este în procente mari noul antrenor al lui Real Madrid, după un sezon mult sub așteptări în care madrilenii au fost pregătiți mai întâi de Xabi Alonso și apoi de Alvaro Arbeloa.
Una dintre condițiile puse de lusitan pentru a prelua pentru a doua oară în carieră banca madrilenilor a fost să aibă control asupra deciziilor importante luate în privința transferurilor.
Astfel, presa britanică susține că Mourinho și-a stabilit deja prima țintă în mercato și este un jucător care în acest sezon a câștigat titlul cu Barcelona.
Publicația The Independent susține că Marcus Rashford se află pe lista lui Jose Mourinho. Englezul a evoluat în acest sezon pentru Barcelona sub formă de împrumut de la Manchester United, iar catalanii și-ar dori să îl transfere definitiv pe Rashford.
”The Special One” vrea însă să le dea lucrurile peste cap catalanilor și să îl ”fure” pe Marcus Rashford.
Jurnalistul Miguel Delaney de la Inside Football spune că relația foarte bună pe care Jose Mourinho o are cu Marcus Rashford ar putea conta enorm în decizia britanicului.
”Mourinho are o relație bună cu Rashford și i-ar plăcea să îl transfere, în primul rând pentru că este un jucător pe care îl cunoaște și, în al doilea rând, pentru a crea haos și pentru a complica lucrurile la Barcelona”, a spus Delaney.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News


















