A semnat cu Real Madrid până în 2029: "Recunoscător să continui la clubul vieții mele"

A semnat cu Real Madrid până în 2029: Recunoscător să continui la clubul vieții mele La Liga

Real Madrid se gândește la viitor și încearcă să-și asigure serviciile unor tineri jucători, cu care să reconstruiască echipa.

Pe parcursul acestui sezon, Carlo Ancelotti a bifat debutul în prima echipă unui număr de tinere talente care s-au remarcat la tineret.

Un astfel de jucător a fost Daniel Yanez, care și-a făcut debutul la seniori cu Los Blancos în decembrie 2024, fiind introdus pe teren în minutele de prelungire ale partidei cu Girona, din campionat.

Tânărul a confirmat printr-o postare pe rețelele de socializare că a semnat un nou contract cu Real Madrid, înțelegerea cu clubul din capitala Spaniei fiind valabil până în 2029.

"Atât de recunoscător că pot continua la clubul vieții mele. De asemenea, mulțumesc familiei mele și lui Real Madrid pentru că m-au ajutat pe acest drum. Acum este timpul să continui să lucrez și să dau totul pentru acest club", a scris jucătorul de 18 ani.

Daniel Yanez s-a alăturat La Fabrica de la Cadiz în 2019 și de atunci s-a bucurat de un progres constant în rândurile academiei de la Madrid.

Odată cu debutul în partida cu Girona, ibericul a devenit al doilea cel mai tânăr jucător care a jucat la Real Madrid în secolul XXI.

Galacticii pregătesc un transfer de la Liverpool 

Luka Modric, Lucas Vazquez sau David Alaba sunt trei dintre jucătorii care nu mai intră în planurile galacticilor pentru stagiunea 2025-2026, iar jurnaliștii de la Fichajes au anunțat că oficialii de pe Stantiago Bernabeu îl iau în calcul pe Alexis Mac Allister ca variantă pentru întărirea mijlocului.

Campionul mondial a ajuns la Liverpool în vara lui 2023 de la Brighton, pentru 42 de milioane de euro și mai are contract cu gruparea din Premier League până în 2028. 

  • 13 goluri și 11 assist-uri are Alexis Mac Allister pentru Liverpool în 90 de meciuri 
  • 90 de milioane de euro este cota argentinianului, potrivit Transfermarkt

"Nu vorbesc despre presupuneri, sunt fericit la Liverpool", a declarat argentinianul când a fost întrebat despre interesul galacticilor.


E-MIL și Pastila de Sport (14.04.2025) pe www.sport.ro
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!