EXCLUSIV | ”Plângeam, vă impresionam și plecam acasă”. Rădoi a răbufnit după meciul cu Macedonia de Nord

SPORT.RO
Data publicarii: Joi 09 Septembrie 2021, 00:03
Data actualizarii: Joi 09 Septembrie 2021, 00:36

România a remizat cu Macedonia de Nord, scor 0-0, și a ratat șansa de a urca pe locul doi în Grupa J, poziție ce asigură participarea la baraj.

Selecționerul Mirel Rădoi a dezvăluit cum a gândit partida de la Skopje și crede că ”tricolorii” sunt în continuare în cărți pentru locul secund. Următoarea adversară din preliminarii este Germania, pe care România o va întâlni în luna octombrie.

„Un rezultat care avantajează Armenia. Nu sunt mulțumit, aș fi vrut să câștigăm această partidă, firește. Am avut două obiective la această partidă. Pe primul l-am îndeplinit, pe acela de a ține rezultatul de egalitate până în minutul 60-70, pentru că știam că după aceea au probleme.

Și apoi să încercăm să stăm puțini mai sus, să încercăm să marcăm. Din păcate nu am făcut-o. Le mulțumesc băieților pentru aceste trei meciuri. La nivel de concentrare și determinare nu am ce să le reproșez. Poate anumite momente în seara asta. Pe același teren a jucat și Macedonia și a avut mai multă inițiativă decât noi.

Nu fac un calcul, să mă gândesc câte puncte luăm într-o dublă sau într-o triplă. Ne gândeam să luăm nouă puncte ca să terminăm pe locul doi, am avut o șansă în seara asta după rezulatul din Armenia. Toată lumea râdea când am spus de Liechtenstein că începe să fie o echipă bună.

A fost un adversar care nu avea nimic de pierdut, foarte agresiv, determinat. Am avut foarte multe momente în care puteam să fim mai relaxați. Sunt lucruri pe care, din punctul nostru de vedere, e greu să le putem antrena. Presiunea, eu cred că au simțit-o. Cred că era mult mai ușor pentru noi să fi câștigat Armenia, poate jocul nostru ar fi arătat altfel în anumite momente”, a spus Mirel Rădoi, la PRO TV.

Întrebat dacă s-a gândit să renunțe la postul de selecționer, Rădoi a răspuns: „M-am săturat să tot răspund la aceeași întrebare. Atâta timp cât sunt în fața dumneavoastră, înseamnă că sunt aici. Dacă aveam altă idee, plecam până acum cu contractele pe care le-am avut pe masă. Dar dacă sunt în continuare în fața dumneavoastră, înseamnă că nu m-au afectat, pentru că altfel îmi luam valiza și plecam acasă. Plângeam puțin în fața dumneavoastră, vă impresionam și plecam acasă”.

Rădoi trage un semnal de alarmă înainte de meciul cu Germania lui Hansi Flick, care a marcat de 12 ori în cele trei meciuri din luna septembrie.

„Va fi un meci foarte greu, deobicei cu echipele mai bine cotate decât noi ne-am motivat. Oarecum, meciul probabil va arăta cu totul și cu totul altfel. E clar că dacă vom încerca să stăm doar aproape de poarta noastră, probabil vom avea aceeași soartă pe care a avut-o Armenia. 

Mergem în continuare cu șanse reale pentru locul doi. Cu punct sau puncte în Germania, tot va trebui să câștigăm cu Armenia acasă”, a mai spus selecționerul.

Clasamentul Grupei J:

 

1. Germania 15p

2. Armenia 11p

3. România 10p

4. Macedonia de Nord 9p

5. Islanda 4p

6. Liechtenstein 1p

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!