EXCLUSIV Mihai Stoichiță jubilează după rezultatele de la U21 și naționala mare: ”O seară superbă”

MIhai Stoichita Romania Romania U21 Nationala
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 17 Octombrie 2023, 22:14
Data actualizarii: Marti 17 Octombrie 2023, 22:14

România U21 a câștigat dramatic meciul cu Finlanda U21 de la Sibiu, scor 1-0. Partida a fost în direct pe PRO ARENA și VOYO.

Mihai Stoichiță, directorul tehnic al Federației Române de Fotbal, s-a arătat încântat de evoluția solidă a elevilor lui Daniel Pancu de la Sibiu și a vorbit și despre rezultatele de la naționala de seniori.

Oficialul FRF crede că România U21 poate câștiga meciul de luna viitoare cu Albania, pe care selecționerul Pancu îl consideră decisiv.

Mihai Stoichiță: ”E o seară superbă pentru fotbalul românesc”

„Toată această perioadă a fost la intensitate maximă, la toate nivelurile. E o seară superbă pentru fotbalul românesc, pentru că am reușit o calificare la U19. Am reușit să luăm cele trei puncte în meciul cu Finlanda care nu a fost deloc ușor. Am ratat multe ocazii clare. Șase puncte și spernțe mari de calificare după părerea mea. Albania va veni la București, din păcate eu zic că am avut meciul în mână acolo. Ăsta e fotbalul, aduce și momente neplăcute, dar cred că vom reuși să îndreptăm totul la București, când va fi cu Albania aici. Sunt multe calcule pe care putem să le facem, dar mai întâi să-ți obții tu punctele.

(...)

(n.r. - despre naționala mare) Este îmbucurător că n-am pierdut niciun meci în această grupă și stăm la mâna noastră înainte de ultimele două meciuri. Nu jucăm în deplasare, jucăm pe un teren neutru. Probabil că săptămâna ce vine se va definitiva, va fi destul timp pentru a organiza acest meci. Dacă vom reuși să câștigăm în fața Israelului, chiar dacă am jucat prost în primul meci, eu cred că putem îndrepta lucrurile, să jucăm bine și să câștigăm. De noroc? (n.r. - de ce are nevoie Edi Iordănescu) Are nevoie de jucători în plină formă”, a spus Mihai Stoichiță, la microfonul PRO TV.

România are șase puncte și a ajuns pe locul trei, la un singur punct de Elveția, echipa de pe locul doi și la trei puncte distanță de liderul Albania, care are nouă puncte după patru meciuri.

În luna noiembrie, ”tricolorii” mici se vor duela cu Albania (acasă) și Elveția (deplasare). Ambele meciuri sunt pe PRO ARENA și VOYO.

Clasament Grupa E:

1. Albania U21 9p

2. Elveția U21 7p

3. România U21 6p

4. Finlanda U21 3p

5. Muntenegreu U21 3p

6. Armenia U21 1p

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!