EXCLUSIV Mesajul lui Ladislau Boloni despre o posibilă negociere cu oficialii FRF. Ce a transmis tehnicianul 

Ladislau Boloni Ora exacta in sport Nationala
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 03 Decembrie 2021, 11:53
Data actualizarii: Vineri 03 Decembrie 2021, 13:00

Federația Romana de Fotbal este în căutarea unui nou selecționer după plecarea lui Mirel Rădoi

Răzvan Burleanu și Mihai Stoichiță au avut discuții cu Gheorghe Hagi și cu Răzvan Lucescu, însă cei doi au refuzat oferta venită din partea oficialilor FRF. Următorul pe listă a fost Dan Petrescu, cel care încă nu a oferit un răspuns clar pe acest subiect, la mijloc fiind mai multe aspecte de luat în calcul atât de tehnicianul campioanei României, cât și de reprezentanții clubului, dar și ai Federației. 

În cadrul emisiunii "Ora Exactă în Sport", jurnalistul Mihai Mironică a prezentat și poziția lui Ladislau Boloni, unul dintre numele aflate pe lista variantelor pentru funcția de selecționer al României. 

Potrivit mesajului transmis jurnalistului, Ladislau Boloni consideră că nu va fi căutat de oficialii Federației Române de Fotbal pentru a avea o posibilă discuție despre preluarea naționalei.

Dan Petrescu ar putea prelua naționala chiar pe 22 decembrie 
 

După refuzurile lui Gică Hagi și Răzvan Lucescu, șeful FRF s-a reorientat către Dan Petrescu, actualul antrenor al campioanei CFR.

Din informațiile PRO TV, negocierile dintre cele două părți au decurs foarte bine, urmând ca Dan Petrescu să le dea un răspuns oficialilor de la Federație după câteva zile de gândire.

Totuși, sunt șanse mici ca Petrescu să spună „nu”. Potrivit surselor PRO TV, actualul antrenor al celor de la CFR Cluj ar urma să preia naționala chiar de ziua sa, pe 22 decembrie, când va împlini 54 de ani. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!