Jucătorul pe care Marius Lăcătuș îl cere la naționala României: "E momentul să înceapă titular"

Marius Lacatus Belarus Echipa Nationala Olimpiu Morutan Nationala
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 12 Octombrie 2023, 08:17
Data actualizarii: Joi 12 Octombrie 2023, 08:18

România înfruntă Belarus, la Budapesta, joi, de la ora 21:45, în preliminariile EURO 2024.

Marius Lăcătuș a analizat lotul pe care Edi Iordănescu îl are la dispoziție pentru meciurile cu Belarus și Andorra, iar legenda Stelei spune că Olimpiu Moruțan ar merita să fie titular, având în vedere forma traversată în preliminarii.

Marius Lăcătuș: "Poate ar fi momentul ca Moruțan să înceapă titular"

Jucătorul lui Ankaragucu a fost titular în doar două meciuri din preliminariile EURO 2024, însă cele mai multe laude le-a primit după partida cu Elveția (2-2), în care a intrat în repriza secundă și a oferit două pase gol pentru reușitele lui Valentin Mihăilă.

"Acum depinde de modul în care vede Edi jocul. După evoluțiile lui Mihăilă la echipa națională, mă refer la golurile din Elveția, la golul de acasă cu Kosovo, poate ar fi îndreptățit să înceapă cu el.

Eu cred că ar trebui să i se dea o șansă lui Moruțan. A dat și în Elveția două assist-uri. Poate ar fi momentul ca Moruțan să înceapă titular", a spus Marius Lăcătuș, la DIgisport.

  • 6 meciuri, un gol și un assist a strâns Moruțan la Ankaragucu, echipă din Turcia care l-a transferat de la Galatasaray, în această vară

Lotul României pentru meciurile cu Belarus și Andorra

PORTARI

  • Horațiu Moldovan (FC Rapid 1923, 5/0), Florin Niță (Gaziantep | Turcia, 19/0), Ștefan Târnovanu (FCSB, 1/0);

FUNDAȘI

  • Andrei Rațiu (Rayo Vallecano | Spania, 12/1), Deian Sorescu (Raków | Polonia, 13/0), Radu Drăgușin (Genoa | Italia, 9/0), Adrian Rus (Pafos | Cipru, 17/1), Andrei Burcă (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 21/1), Bogdan Racovițan (Raków | Polonia, 0/0), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova, 30/2), Mario Camora (CFR Cluj, 10/0) ÎNLOCUIT CU Andrei Borza (FC Rapid 1923, 0/0);

MIJLOCAȘI

  • Vladimir Screciu (Universitatea Craiova, 2/0), Marius Marin (Pisa | Italia, 12/0), Răzvan Marin (Empoli | Italia, 48/2), Nicolae Stanciu (Damac FC | Arabia Saudită, 62/13), Alexandru Cicâldău (Konyaspor | Turcia, 32/4), Darius Olaru (FCSB, 13/0), Olimpiu Moruțan (Ankaragucu | Turcia, 11/1), Dennis Man (Parma | Italia, 19/6), Ianis Hagi (Deportivo Alaves | Spania, 27/2), Valentin Mihăilă (Parma | Italia, 14/4), Florinel Coman (FCSB, 9/0);

ATACANȚI

  • Denis Alibec (Muaither | Qatar, 33/4), Denis Drăguș (Gaziantep | Turcia, 5/2), Daniel Bîrligea (CFR Cluj, 0/0), Louis Munteanu (Farul Constanța, 0/0).

Cum arată clasamentul în grupa I din preliminariile EURO 2024

  • 1. Elveția - 14p
  • 2. România - 12p
  • 3. Israel - 11p
  • 4. Belarus - 4p
  • 5. Kosovo - 4p
  • 6. Andorra - 2p

Programul României în preliminariile EURO 2024

  • 12 octombrie, ora 21:45: Belarus - România
  • 15 octombrie, ora 21:45: România - Andorra
  • 18 noiembrie, ora 21:45: Israel - România
  • 21 noiembrie, ora 21:45: România - Elveția

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!