Ianis Hagi și un gest superb, după meciul cu Liechtenstein: ”Am avut norocul ăsta”

Ianis Hagi Romania romania liechtenstein Nationala
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 06 Septembrie 2021, 09:07
Data actualizarii: Luni 06 Septembrie 2021, 09:11

Ianis Hagi a făcut un gest superb la finalul meciului cu Liechtenstein.

După ce a început ca rezervă în Islanda, Ianis Hagi a fost titularizat de Mirel Rădoi în partida cu Liechtenstein. Fiul ”Regelui” nu a terminat meciul pe teren. A fost înlocuit pe finalul partidei cu Deian Sorescu.

Mijlocașul lui Rangers a vorbit la finalul partidei și despre gestul pe care l-a făcut. Un copil s-a ales cu tricoul său.

„Am început cum ne-am dorit. Avem o deplasare grea în Macedonia, o să fie un meci dificil. Trei puncte sunt trei puncte. Cel mai important lucru este că am avut suporterii alături. Am dat un tricou la un copil.

Am avut norocul să-l am pe tata şi am avut noroc să obţin tricouri şi ghete de la jucători mari. Iubesc să joc cu fanii în tribune. Luna viitoare aştept să jucăm pe noul stadion Steaua. Trebuie să câştigi meciurile la echipa naţională. Chiar şi două dacă se poate”, a spus Ianis Hagi, la PRO TV.

După victoria cu Liechtenstein, România a urcat pe locul trei în Grupa J, cu nouă puncte, peste Macedonia de Nord, următoarea adversară a ”tricolorilor”, care are opt puncte.

Clasament Grupa J

 

1. Germania 12p

2. Armenia 10p

3. România 9p

4. Macedonia de Nord 8p

5. Islanda 4p

6. Liechtenstein 0p

Programul următoarei runde:

 

Armenia - Liechtenstein, miercuri, ora 19:00

Macedonia de Nord - România, miercuri, ora 21:45, la PRO TV

Islanda - Germania, miercuri, ora 21:45

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!