România se va duela cu Turcia pe 26 martie, iar în cazul în care echipa națională va avea câștig de cauză, se va lupta pentru prezența la Cupa Mondială cu câștigătoarea meciului dintre Kosovo și Slovacia.
Florin Prunea: ”Jerry Gane stă pe bancă la baraj sută la sută!”
Florin Prunea este convins că Gică Hagi nu va accepta să stea pe banca României la barajul cu Turcia în condițiile în care Mircea Lucescu nu va fi apt.
Fostul portar al Generației de Aur crede că Hagi ar fi pus la zid de toată lumea în cazul în care România nu va trece la baraj, iar ”Regele” ar începe cu stângul, chiar dacă responsabilitatea meciului cu Turcia nu ar trebui să stea pe umerii săi.
Astfel, în cazul nefericit în care Mircea Lucescu se va confrunta în continuare cu probleme medicale, Prunea este convins că secundul Ionel Gane se va afla pe banca echipei naționale.
”Toată lumea îi sare în cap și o să spună: ’Afară, demisia!’. Dacă îți dă Turcia cinci, e vina lui Hagi? Nu, frate! Când vin, vin și îmi iau răspunderea că voi califica echipa națională. Nu o iau pentru un singur meci. Jerry Gane stă pe bancă la baraj sută la sută (n.r dacă Mircea Lucescu nu va fi prezent)”, a spus Florin Prunea la Iamsport.