EXCLUSIV Câți jucători va da FCSB la EURO 2024? "Ei nu trebuie să lipsească din lot!"

FCSB Echipa Nationala EURO 2024 Florin Vulturar Nationala
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 23 Februarie 2024, 19:14
Data actualizarii: Vineri 23 Februarie 2024, 19:13
România va juca la EURO 2024 în grupa E, unde va înfrunta Belgia, Slovacia și câștigătoarea din barajul la care participă Ucraina, Islanda, Israel și Bosnia.
  • Meciurile de la EURO 2024 vor fi transmise ÎN DIRECT de PRO TV, Pro Arena și VOYO.

Florin Vulturar: "Pot fi 3-4 jucători de la FCSB la EURO 2024 fără niciun fel de problemă"

FCSB, liderul la zi din Liga 1, ar trebui să dea cel puțin trei jucători la naționala României pentru EURO 2024, crede impresarul Florin Vulturar, un apropiat al lui Gigi Becali, care a intermediat mai multe transferuri la formația roș-albastră în ultima perioadă.
 
Florin Vulturar i-a nominalizat pe Adrian Șut, Florinel Coman, Darius Olaru și Ștefan Târnovanu. Dintre cei patru, Coman a jucat cel mai mult în preliminarii, în timp ce Șut și Târnovanu nu au prins niciun minut.

"Eu zic că sunt câțiva jucători de la FCSB care n-ar trebui să lipsească de la EURO: Coman, Olaru, Șut. Șut a crescut în ultima perioadă și ar putea și el să fie acolo. Târnovanu, la fel, un portar foarte bun în momentul de față.

Până la Campionatul European mai e puțin timp și vedem. Eu zic că pot fi 3-4 fără niciun fel de problemă", a spus Florin Vulturar, pentru PRO TV și Sport.ro.

Florin Vulturar caută atacant pentru FCSB în Africa

Vulturar spune că a fost în 5-6 țări de pe continentul african, inclusiv în Africa de Sud, pentru a urmări mai mulți jucători care ar putea face obiectul unui transfer la FCSB. Ținta principală a roș-albaștrilor ar fi un atacant, mai ales că liderul din Liga 1 a rămas fără un vârf clasic după vânzarea lui Andrea Compagno în China.

Agentul spune că nu va fi simplu să atragă noi jucători africani la FCSB, având în vedere salariile mari pe care le-ar solicita aceștia.

"În ultima perioadă am fost în vreo 5-6 țări de pe două continente pentru a căuta jucători. Africa de Sud e destul de interesantă, e o țară foarte diferită față de tot ce am văzut până acum. Are niște talente destul de bune ce se pot aduce în Europa, dar nu e foarte simplu. Salariile din Africa sunt foarte, foarte bune și nu e simplu să-i convingi să vină în România din punct de vedere financiar. Faptul de a veni în Europa e singurul avantaj, dar salariile sunt destul de bune în Africa de Sud.

La FCSB se cer jucători cu forță și cu viteză. Dacă se poate și cu tehnică, deja ar fi de Real Madrid. Cam asta se cere în fotbalul modern, dar nu e simplu să îi găsești.

Ultima dată am stat două săptămâni, trebuie să vezi ce poți să aduci. Am mers cu o țintă când am fost ultima dată. Trebuie să vezi jucători talentați", a spus Florin Vulturar, pentru PRO TV și Sport.ro.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!