Adversarii României vor fi Spania, Finlanda, Kosovo, Cipru şi San Marino.

Tricolorii U21 vor porni la drum în septembrie 2025 spre un nou turneu final continental. România s-a aflat în cea de-a doua urnă valorică la tragerea la sorţi pentru preliminariile EURO 2027.

GRUPELE DE CALIFICARE LA EURO U21 2027:

  • Grupa A: Spania, ROMÂNIA, Finlanda, Kosovo, Cipru, San Marino
  • Grupa B: Portugalia, Cehia, Bulgaria, Scoţia, Azerbaidjan, Gibraltar
  • Grupa C: Franţa, Elveţia, Islanda, Insulele Feroe, Luxemburg, Estonia
  • Grupa D: Anglia, Irlanda, Slovacia, Republica Moldova, Kazahstan, Andorra
  • Grupa E: Italia, Polonia, Suedia, Macedonia de Nord, Muntenegru, Armenia
  • Grupa F: Germania, Georgia, Grecia, Irlanda de Nord, Letonia, Malta
  • Grupa G: Ţările de Jos, Norvegia, Slovenia, Israel, Bosnia & Herţegovina
  • Grupa H: Ucraina, Croaţia, Ungaria, Turcia, Lituania
  • Grupa I: Danemarca, Belgia, Austria, Ţara Galilor, Belarus

Au fost trase la sorţi 6 grupe de câte 6 echipe şi 3 grupe cu câte 5 echipe. Se califică direct la EURO câştigătoarele celor 9 grupe şi naţionala de pe locul 2 cu cea mai bună linie de clasament (fără a se lua în calcul rezultatele împotriva echipelor de pe ultimul loc, în cazul grupelor cu câte 6 echipe).

Ultimele patru locuri la turneul final vor fi adjudecate după un baraj, în dublă manşă, între celelalte 8 naţionale de pe locurile secunde. Albania şi Serbia sunt calificate direct, din postura de gazde, scrie News.ro.

Calendarul calificărilor:

Preliminarii

  • 17–25 martie 2025
  • 2–10 iunie 2025
  • 1–9 septembrie 2025
  • 6–14 octombrie 2025
  • 10–18 noiembrie 2025
  • 23–31 martie 2026
  • 21 septembrie–6 octombrie 2026

Play-off

  • 9–17 noiembrie 2026

Naţionala de tineret a României are 5 calificări la turneele U21, la ediţiile din 1998, 2019, 2021, 2023, urmând să evolueze în această vară la turneul final din Slovacia.