Mijlocașul lui Dinamo, cu un sezon solid în spate, nu a prins lista finală de 23 de jucători, decizia stârnind imediat dezbateri aprinse în lumea fotbalului românesc.

România U21 se pregătește de turneul final din Slovacia, unde va înfrunta giganți precum Spania și Italia, pe lângă țara gazdă. Cu toate acestea, vestea că unul dintre cei mai în formă tineri jucători, Cătălin Cîrjan, va vedea meciurile de la televizor a căzut ca un trăsnet.

"Explicația e simplă!"

Misterul a fost parțial elucidat de fostul internațional Marius Baciu, care a oferit o perspectivă interesantă. Potrivit acestuia, motivul este pur tactic. "Explicaţia e simplă, din punct de vedere tactic nu se încadrează în ce vrea Pancu!", a spus Baciu.

Acesta a continuat, subliniind că decizia ține strict de viziunea tehnicianului: "Din ce spune Pancu nu se potriveşte pe ce cere el".

Totuși, decizia rămâne una controversată, iar același Marius Baciu a ridicat o întrebare: "Dacă eşti condus nu ai nevoie de un jucător ca şi Cîrjan?!”.

România va debuta la Euro U21 pe 11 iunie, împotriva Italiei, la Trnava, și va avea o misiune infernală într-o grupă de foc.

Programul României la EURO 2025 U21

  • 11 iunie: Italia – România (Trnava), 22:00
  • 14 iunie: Spania – România (Bratislava), 19:00
  • 17 iunie: România – Slovacia (Bratislava), 22:00

Lotul final al României U21 pentru EURO:

PORTARI: Răzvan Sava (Udinese), Otto Hindrich (CFR Cluj), Vlad Rafailă (US Lecce)

FUNDAŞI: Dan Sîrbu (Farul), Tony Strata (AC Ajaccio), Cristian Ignat (Rapid), Matteo Duţu (AC Milan), Ümit Akdağ (Toulouse), Matei Ilie (CFR Cluj), Andrei Borza (Rapid), Costin Amzăr (Al Nasr)

MIJLOCAŞI: Cătălin Vulturar (Rapid), Ovidiu Perianu (Unirea Slobozia), Marius Corbu (APOEL Nicosia), Cristian Mihai (Dinamo), Constantin Grameni (Rapid), Rareş Ilie (US Catanzaro), Octavian Popescu (FCSB), Ianis Stoica (Hermannstadt), Zoran Mitrov (FC Botoşani)

ATACANŢI: Louis Munteanu (CFR Cluj), Vladislav Blănuţă (Universitatea Cluj), Rareş Burnete (US Lecce).