Convocat la naționala U21 a României, visa să joace pentru Ungaria: „Din păcate, nu s-a putut!”

Marius Corbu Romania U21 Nationala U21
Ana-Maria Popescu
Data publicarii: Duminica 18 Septembrie 2022, 11:22
Data actualizarii: Duminica 18 Septembrie 2022, 11:23

Marius Corbu (20 ani) a fost convocat de Emil Săndoi pentru partidele naționalei U21 a României. 

Tânărul mijlocaș de la Academia Pușkaș a fost inclus de Edward Iordănescu pe lista preliminară pentru meciurile naționalei României din Nations League, însă nu a prins lotul. Cu toate astea, Corbu a fost convocat la naționala U21 a României de către Emil Săndoi, însă planurile sale au fost altele, după cum a dezvăluit chiar el în presa maghiară. 

Regulile Federației Internaționale de Fotbal nu i-ar fi permis lui Corbu să joace pentru naționala Ungariei pentru următorii trei ani, motivul fiind faptul că atât bunicul său, cât și tatăl său și el au fost născuți în afara Ungariei. Conform regulamentului FIFA, ar fi trebuit să petreacă cel puțin 5 ani consecutivi în Ungaria pentru a putea reprezenta naționala, iar Corbu are doar doi ani de când se află acolo. 

Marius Corbu ar fi vrut să reprezinte Ungaria 

Tânărul fotbalist a acordat un interviu în presa maghiară recent în care a dezvăluit că staff-ul naționalei Ungariei l-a contactat în vederea unei convocări, asta și după ce selecționerul Marco Rossi s-a arătat interesat de el, însă regulile nu au permis acest lucru. Marius Corbu și-a exprimat regretul pentru situație. 

„M-au căutat în numele selecționerului, staff-ul naționalei Ungariei. Au spus că vor să lucreze cu mine și că vor încerca totul pentru a face posibil acest lucru. Din păcate, nu a mers. E o situație foarte dificilă, însă sunt fericit pentru că înseamnă că înseamnă că fac ceva bine. Sunt foarte tânăr, în fotbal se poate schimba totul de pe o zi pe alta, dacă nu profit de oportunitățile primite, as putea regreta”, a spus Corbu citat de m4sport.hu. 

Lotul convocat de Emil Săndoi

PORTARI: Robert Popa (U Craiova 1948), Otto Hindrich (Kisvarda / Ungaria), Szilárd Gyenge (AFK Csikszereda);

FUNDAȘI: Andres Dumitrescu (Sepsi OSK), Andrei Coubiș (AC Milan / Italia), Bogdan Racovițan (Rakow / Polonia), Victor Dican (FC Botoșani), Radu Drăgușin (Genoa / Italia), Vladimir Screciu (Universitatea Craiova), Valentin Țicu (ACS Petrolul 52), Rareș Ispas (Sepsi OSK);

MIJLOCAȘI: Mihai Lixandru (CS Mioveni), Vlad Pop (CS Mioveni), Constantin Grameni (Farul Constanța), David Miculescu (FCSB), Antonio Sefer (Rapid), Alexandru Ișfan (FC Argeș), Octavian Popescu (FCSB), Alexi Pitu (Farul Constanța), Claudiu Petrila (CFR Cluj), Damian Isac (UTA Arad), Marius Corbu (Academia Pușkaș / Ungaria);

ATACANȚI: Jovan Marković (Universitatea Craiova), Daniel Birligea (CFR Cluj), Louis Munteanu (Farul Constanța).

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!