Revoltă în Anglia după penalty-ul primit de PSG contra lui Newcastle: "Ridicol, furt!"

Liga Campionilor Hențul pentru care PSG a primit penalty contra lui Newcastle
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 29 Noiembrie 2023, 08:43
Data actualizarii: Miercuri 29 Noiembrie 2023, 08:44

PSG și Newcastle au remizat, scor 1-1, în grupa F din UEFA Champions League. 

Newcastle a condus din minutul 24, după golul lui Aleksander Isak, iar ulterior a urmat o cursă pentru revenire a lui PSG. Elevii lui Luis Enrique au ratat o mulțime de ocazii, iar în minutul 90+7 au primit un penalty după o decizie controversată a arbitrului Szymon Marciniak.

Revoltă în Anglia după penalty-ul primit de PSG contra lui Newcastle

La un atac al lui PSG, Ousmane Dembele a trimis mingea în pieptul lui Valentino Livramento de la o distanță foarte mică, iar ulterior balonul a ricoșat în brațul fundașului de la Newacstle. Marciniak, care a arbitrat finala CM 2022, a mers la monitorul VAR și a considerat că Livramento a comis henț, astfel că a dictat penalty, iar lovitura de la 11 metri a fost transformată de Kylian Mbappe.

Decizia nu a fost deloc bine primită în Anglia, mai mulți specialiști criticând în termeni duri decizia lui Marciniak, mai ales că mingea l-a lovit pe Livramento inițial în piept, iar abia ulterior i-a atins cotul.

"Cum să fie ăsta un penalty pentru PSG? Ridicol!", a scris pe Twitter Gary Lineker, fostul mare internațional englez care a jucat la Barcelona, Tottenham sau Leicester.

"Ce glumă acest VAR! O greșeală clară a arbitrului. Decizia această rușinoasă te face să te întrebi de ce ne mai chinuim", a spus și Jeff Stelling, fost prezentator la Sky Sport, potrivit Daily Mail.

O reacție dură a venit și din partea lui Ally McCoist, fostul atacant scoțian care a câștigat 10 titluri cu Rangers, în prezent comentator la TNT Sports.

"Dezamăgitor! Mingea îi atinge pieptul, iar ulterior îl lovește în cot. Dacă acesta e penalty, am putea la fel de bine să renunțăm la meci. Niciodată penalty! Dacă e considerat cel mai bun arbitru din lume, atunci cum să dea un astfel de penalty?

Îmi pare rău pentru Eddie Howe și jucătorii lui. Chiar este un furt. Newcastle a muncit foarte mult, s-a apărat excelent, Pope a fost foarte bun, dar vine această decizie a arbitrului, care și el a fost foarte bun până acum", a spus Ally McCoist, în timp ce comenta meciul.

Grație remizei obținute pe final, PSG este favorită la calificare în optimile UCL, însă formația franceză trebuie să învingă Borussia Dortmund, în ultima rundă, pentru a fi sigură că obține biletele pentru fazele eliminatorii.

Clasamentul în grupa F

  • 1. Borussia Dortmund - 10p
  • 2. PSG - 7p
  • 3. Newcastle - 5p
  • 4. AC Milan - 5p
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!