Real Madrid a realizat scorul serii de marți din Champions League, 6-1 cu AS Monaco, un succes care aduce un pic de linişte în tabăra echipei spaniole.
Francezul Kylian Mbappe a reuşit o dublă (5, 26) contra fostei sale echipe, pentru ''blancos'' marcând şi Franco Mastantuono (52), Thilo Kehrer (autogol, 55), Vinicius Junior (63 - care a bifat și două pase de gol, ca Federico Valverde) şi Jude Bellingham (80).
Golul lui Monaco a fost semnat de Jordan Teze (72).
Astfel, autor al unei duble, Kylian Mbappe și-a consolidat statutul de lider al clasamentului golgheterilor Ligii Campionilor.
Mbappe a ajuns la 11 goluri marcate de la debutul actualei ediţii a cele mai importante competiţii continentale intercluburi, distanţându-se de norvegianul Erling Haaland (Manchester City) şi nigerianul Victor Osimhen (Galatasaray Istanbul), ambii cu câte 6 reuşite.
Internaţionalul francez a înscris în total 66 de goluri în Liga Campionilor de la debutul carierei sale, aflându-se la cinci lungimi de spaniolul Raul Gonzalez, fostul căpitan al lui Real Madrid, ocupantul locului al cincilea în clasamentul istoric al marcatorilor, cu 71 de goluri.
Liderul acestei ierarhii este portughezul Cristiano Ronaldo, cu 140 de goluri, urmat de argentinianul Lionel Messi, cu 129 de goluri, însă cele două mari vedete ale fotbalului nu mai evoluează în prezent în Europa.
Clasamentul marcatorilor din Champions League ediţia 2025-2026
11 goluri: Mbappe (Real Madrid)
6 goluri: Haaland (Manchester City), Osimhen (Galatasaray)
5 goluri: Gordon (Newcastle), Kane (Bayern Munchen), Martinelli (Arsenal)
4 goluri: Alvarez (Atletico Madrid), Barnes (Newcastle), Hauge (Bodoe/Glimt), Luis Suarez (Sporting Lisabona), Martinez (Inter Milano), McTominay (Napoli), Paixao (Olympique Marseille), Rashford (FC Barcelona), Vitinha (Paris Saint-Germain)
...
Clasamentul all-time al golgheterilor Champions League (fără preliminarii)
140 goluri: Cristiano Ronaldo (Portugalia/Manchester United, Real Madrid, Juventus)
129 goluri: Lionel Messi (Argentina/FC Barcelona, Paris Saint-Germain)
105 goluri: Robert Lewandowski (Polonia/Borussia Dortmund, Bayern Munchen, FC Barcelona)
90 goluri: Karim Benzema (Franţa/Lyon, Real Madrid)
71 goluri: Raul Gonzalez (Spania/Real Madrid, Schalke)
66 goluri: Kylian Mbappe (Franţa/AS Monaco, PSG, Real Madrid)
57 goluri: Thomas Muller (Germania, Bayern Munchen)
56 goluri: Ruud van Nistelrooy (Olanda/PSV Eindhoven, Manchester United, Real Madrid)
55 goluri: Erling Haaland (Norvegia/RB Salzburg, Borussia Dortmund, Manchester City)
50 goluri: Thierry Henry (Franţa/Monaco, Arsenal, FC Barcelona)
48 goluri: Zlatan Ibrahimovic (Suedia/Ajax, Juventus, Inter Milano, FC Barcelona, AC Milan, Paris Saint-Germain, Manchester United)
48 goluri: Andrei Şevcenko (Ucraina/Dinamo Kiev, AC Milan, Chelsea)
48 goluri: Mohamed Salah (Egipt/FC Basel, AS Roma, Liverpool)
46 goluri: Filippo Inzaghi (Italia/Juventus, AC Milan)
... Info: Agerpres