Bayern Munchen a fost amendată de UEFA cu 61.750 de euro şi sancţionată cu închiderea parţială a stadionului său, în legătură cu incidentele de la meciul cu Bayer Leverkusen din Liga Campionilor, informează DPA.
Bayern Munchen și Benfica, sancționate de UEFA după optimile Champions League
UEFA a anunţat miercuri că Bayern a primită această sancţiune pentru aprinderea de torţe de către suporteri, aruncarea de obiecte şi blocarea căilor de acces la meciul din 5 martie.
Închiderea parţială a stadionului este suspendată condiţionat pentru o perioadă de doi ani, a precizat forul fotbalistic continental.
Următorul meci pe care Bayern Munchen îl va disputa pe teren propriu în Liga Campionilor va avea loc pe 8 sau 9 aprilie, împotriva formaţiei italiene Inter Milano, în sferturile de finală din Champions League.
De asemenea, UEFA a amendat clubul portughez Benfica Lisabona cu 35.000 de euro pentru aprinderea unor artificii în timpul meciului de săptămâna trecută împotriva echipei spaniole FC Barcelonei, de la Lisabona. Lusitanii au fost sancţionaţi la rândul lor cu închiderea parţială a stadionului, ca şi Bayern. Benfica a fost eliminată marţi de Barca în optimile de finală ale Ligii Campionilor.
Meciurile din sferturile de finală Champions League
- Arsenal - Real Madrid
- PSG - Aston Villa
- FC Barcelona - Borussia Dortmund
- Bayern Munchen - Inter Milano
Cum vor arăta semifinalele din Champions League
- Arsenal / Real Madrid - PSG / Aston Villa
- FC Barcelona / Borussia Dortmund - Bayern Munchen / Inter Milano
Programul din UEFA Champions League
- Sferturile de finală: 8/9 aprilie & 15/16 aprilie
- Semifinale: 29/30 aprilie & 6/7 mai
- Finala: 31 mai (Allianz Arena, Munchen)