CLASAMENT Steaua, victorie cu FC Voluntari după un meci cu cinci goluri! Cum arată play-off-ul din Liga 2

Steaua, victorie cu FC Voluntari după un meci cu cinci goluri! Cum arată play-off-ul din Liga 2 Liga 2

Meciul dintre Steaua București și FC Voluntari s-a încheiat cu scorul de 3-2.

Ilfovenii aveau nevoie de victorie pentru a se apropia de locurile de baraj din play-off-ul Ligii 2, dar au pierdut în Ghencea, chiar dacă au condus la pauză.

Echipa lui Mihai Iosif a deschis scorul în prelungirile primei reprize prin Doru Popadiuc, care a punctat cu un șut din unghi, dar echipa nu a reușit să-și mențină avantajul. 

  • Steaua bucuresti fc voluntari play off liga 2 casa pariurilor 9042025 9

Steaua - FC Voluntari 3-2. Echipa lui Oprița rămâne pe locul doi

Steaua a egalat în minutul 68 prin Nacho Heras, iar Bogdan Chipirliu, cu o reluare din alunecare, a dus scorul la 2-1 patru minute mai târziu.

Cristian Măgerușan a marcat primul său gol în fotbalul românesc după un contraatac, din pasa lui Adi Popa, iar Igor Armaș a redus din diferență în prelungiri și a stabilit scorul final, 3-2.

Steaua obține prima victorie în play-off și rămâne pe locul doi, cu 45 de puncte, la cinci distanță de urmăritoarea FC Argeș, care are un meci în minus, cel cu CSM Reșița.

În următoarea etapă din Liga 2, Steaua va juca tot pe teren propriu, în compania celor de la Metaloglobus București, iar FC Voluntari, care rămâne ultima în play-off, va primi vizita celor de la FC Argeș.

Standings provided by Sofascore
ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!