Obiectiv îndrăzneț pentru Daniel Oprița, după ce a rămas la Steaua: "Dacă ei au reușit, putem să încercăm și noi"

Daniel Oprita csa steaua Liga 2
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 23 Mai 2024, 22:33
Data actualizarii: Joi 23 Mai 2024, 22:38

Cu contractul scadent în această vară, Daniel Oprița a acceptat să semneze prelungirea cu CSA Steaua pentru încă două sezoane, până în 2026.

Daniel Oprița antrenează la CSA Steaua din vara anului 2019, când echipa se afla în liga a patra. Tehnicianul a reușit două promovări consecutive, iar în eșalonul secund a încheiat primele două sezoane pe locurile 4, respectiv 2, însă echipa nu a putut promova din cauza formei de organizare a clubului.

Sezonul proaspăt încheiat a fost cel mai slab pentru CSA Steaua din Liga 2. "Militarii" au ratat calificarea în play-off, însă au încheiat pe primul loc în grupa B din play-out.

Ce a spus Daniel Oprița despre dreptul la promovare

"Așa am discutat, mi s-a spus că se încearcă, se discută să se rezolve, deși nu va fi ușor. Trebuia să se rezolve mai devreme, în opinia mea. Acest contract de doi ani se poate termina și mai repede.

Am discutat despre promovare și se încearcă. Dacă nu în acest sezon, poate sezonul următor. De asta am și semnat pe doi ani. Încerc să duc proiectul la capăt, am început în Liga 4 și aș fi vrut să las echipa în prima ligă.

Nu pot spune că mi-au dat siguranța că vom obține dreptul. Ați văzut ce se discută, că e greu... dar sperăm.

Se spune că am ales să rămân la Steaua deși nu am obiectiv, din comoditate, dar chiar dacă nu avem promovarea ca obiectiv, noi vrem să ne calificăm în play-off, apoi să ne clasăm între primele două. Dar terminăm degeaba dacă nu avem drept de promovare.

Sau să ne propunem să mergem cât mai departe în Cupa României, ne putem propune chiar să facem ce a făcut Corvinul. Dacă ei au reușit, putem să încercăm și noi lucrul ăsta", a declarat Daniel Oprița, la Digi Sport. 


Daniel Oprița a semnat cu CSA Steaua până în 2026: "Să nu se creadă că am rămas pentru bani!" + ce spune despre dreptul de promovare pe www.sport.ro

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!