SuperLiga avansează cu pași repezi, iar echipele caută să strângă cât mai multe puncte, asta pentru a nu avea emoții în a doua parte a sezonului. Ca de fiecare dată, campionatul nostru oferă și surprize plăcute, iar clubul care a impresionat în debutul stagiunii este Petrolul Ploiești.
Discurs manifest despre gazonul de pe „Ilie Oană”
Formația din Ploiești a acumulat nu mai puțin de 15 puncte în primele 8 runde, astfel că se poziționează pe un confortabil loc 3 în ierarhie. În ciuda formei sportive, Petrolul suferă la partidele de acasă, în condițiile în care gazonul de pe „Ilie Oană” se află într-o stare precară.
Așa cum v-a obișnuit, VOYO SPORT LIVE propune cele mai interesante subiecte din fotbalul românesc și nu numai. În ediția de vineri, 11 septembrie, Cristi Pintea i-a avut în platou pe Costel Pantilimon și Robert Niță.
Fostul atacant a ridicat problema gazonului de la Ploiești la fileu și a transmis că Federația Română de Fotbal ar trebui să ia măsuri. Robert Niță a și propus o soluție: o parte din banii veniți din drepturile TV să se ducă la înlocuirea suprafeții de joc.
„Caietul acela de licențiere și condițiile de desfășurare a unei partide de fotbal trebuie să țină cont de integritatea fotbaliștilor și de confortul spectatorilor.
Cred că, în primul rând, ai nevoie de terenuri foarte bune pentru a crește fotbalul. Atunci ceri și jucătorului mai multe, spectatorul vede altceva. Când vezi că mingea țopăie de zici că se joacă rugby... Nu e așa frumos!
Ar trebui să se implice mai mult! Am înțeles, nu se poate garantarea fondului de salarizare, dar ai banii din drepturile TV. Nu se poate găsi o înțelegere cu cluburile sau Federația? Luați bani de la noi, schimbați gazonul acela de la Ploiești, că are 20 de ani! Să joace la Târgoviște o etapă, plătim chiria din bani de deplasare, și se schimbă gazonul. E păcat și de echipă, acum luptă la locurile fruntașe. E groaznic ce e la Ploiești, zici că ești pe câmp!”, a spus Robert Niță la VOYO SPORT LIVE.