Petrolul - Corvinul, de la 15:00, LIVE TEXT pe Sport.ro: se întâlnesc cele două surprize din Superliga

Petrolul - Corvinul, de la 15:00, LIVE TEXT pe Sport.ro: se întâlnesc cele două surprize din Superliga Superliga

Petrolul - Corvinul, de la ora 15:00, LIVE TEXT pe Sport.ro.

Partida Petrolul - Corvinul, din runda a 8-a din sezonul regulat al Superligii, va avea loc duminică de la ora 15:00 și va putea fi urmărit în format LIVE TEXT pe site-ul Sport.ro.

Petrolul - Corvinul, de la 15:00, LIVE TEXT pe Sport.ro

Arena ,,Ilie Oană” din Ploiești va găzdui un duel interesant între două dintre surprizele plăcute din acest start de sezon, Petrolul, cu patru victorii care au dus-o pe podium, respectiv Corvinul, care a pierdut doar un meci din cele șapte.

Cele două echipe s-au mai întâlnit în principala competiție internă de 22 de ori, de opt ori s-au impus prahovenii, de nouă ori au câștigat hunedorenii, iar alte cinci partide s-au terminat la egalitate.

Prima confruntare a avut loc pe 13 iunie 1954, Flacăra Ploiești - Metalul Hunedoara 8-0 (N. Drăgan - triplă, Fl. Fătu, Ghe. Botescu, I. Gîrleanu - triplă).

Întâiul succes din contul hunedorenilor a venit în returul ediției 1954, pe 24 noiembrie, Metalul - Flacăra 3-1 (antrenori: Ştefan Wetzer / Ilie Oană).

Singura victorie izbutită pe terenul ploieștenilor de oaspeții din această rundă: 22 aprilie 1984, Petrolul - Corvinul 2-4.

Ultimele dispute directe din Superligă s-au consemnat în ediția 1991-1992, când Petrolul a luat trei puncte din cele patru puse în joc, 2-1 acasă și 1-1 în deplasare, scrie LPF.

Sergiu Hanca, lăudat de Claudiu Tudor: „Imperial în acest moment. Parcă e la a doua tinerețe”

La o zi după partidă, Claudiu Tudor a intervenit telefonic la matinalul VOYO Sport Live și a vorbit despre forma excelentă a mijlocașului.

„Surpriza plăcută este acum Sergiu Hanca, parcă e la a doua tinerețe, incredibil, după doi ani în care nu a fost la cel mai bun nivel. Este imperial în acest moment și indispensabil echipei. Cu siguranță vom avea o echipă foarte bună”, a spus Claudiu Tudor la VOYO Sport Live.

Hanca a început titular toate cele cinci meciuri disputate de Petrolul în acest sezon. Mijlocașul a evoluat în carieră și pentru ASA Târgu Mureș, FC Snagov, FC Bihor și Dinamo. În 2016 a ajuns în „Ștefan cel Mare”, unde a fost transformat din fundaș dreapta în mijlocaș dreapta de Ioan Andone.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!