"Vreau să devin cel mai bun". Ce a declarat Rivaldinho după ce a marcat golul victoriei pentru Craiova în meciul cu Petrolul

Rivaldinho Petrolul Ploiesti Universitatea Craiova Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 15 Octombrie 2022, 23:05
Data actualizarii: Sambata 15 Octombrie 2022, 23:20

Universitatea Craiova a învins-o dramatic pe Petrolul Ploieşti, cu scorul de 2-1, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 14-a a Superligii de fotbal.

Universitatea a dominat jocul categoric şi şi-a creat câteva ocazii de gol, însă nu a reuşit să fructifice. Petrolul nu a făcut altceva decât să se apere în prima repriză, dar după pauză a jucat mai curajos şi a reuşit să deschidă scorul prin nigerianul Christian Irobiso (minutul 58), în urma unui corner executat de Mario Bratu.

Mirel Rădoi a efectuat mai multe schimbări în echipă şi Universitatea a izbutit egalarea în minutul 76, când croatul Ante Roguljic (intrat pe teren în minutul 70) a executat bine o lovitură liberă, portarul Octavian Vâlceanu a respins, dar Alexandru Cîmpanu a fost atent şi a şutat la colţul scurt.

Golul victoriei a fost marcat de brazilianul Rivaldinho, din plonjon, la centrarea lui Roguljic (minutul 90+2). Rivaldinho, introdus în minutul 60, a înscris primul său gol în tricoul echipei craiovene.

Ce a declarat Rivaldinho după Universitatea Craiova - Petrolul Ploiești 2-1

"Senzația e foarte plăcută. Am lucrat mult pentru acest moment. Ultima lună a fost foarte grea, cu accidentarea, dar m-am antrenat bine și sunt fericit că am putut ajuta echipa cu un gol.

Știm că toate echipele vor să ne bată, că suntem una dintre cele mai bune echipe. Echipele adverse se apără, e foarte greu când adversarul stă cu 10 jucători în spate. A doua repriză cred că a fost mai bună, am atacat spațiile.

Eu sunt atacant, asta îmi place să fac, demarcarea asta. Mister ne cere foarte mult să atacăm prima bară. Pasa lui Ante a fost foarte bună.

Eu simt presiune la fiecare meci, la fiecare antrenament, vreau să devin cel mai bun, am mentalitatea asta de acasă", a spus Rivaldinho.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!