Rapid „fierbe“. Nu din cauza rezultatelor de pe teren, având în vedere că echipa tocmai a câștigat derby-ul cu Dinamo (1-0), ci din cauza tensiunilor care există între suporteri și conducerea clubului.
Concret, acționarii Dan Șucu și Victor Angelescu au trecut la măsuri dure, după ce Rapid a tot fost amendată și sancționată din cauza petardelor aruncate pe teren și torțelor aprinse în tribune. Duminică, pe Arena Națională, astfel de incidente au lipsit. În schimb, fanii giuleștenilor au afișat bannere dure, la adresa conducerii.
„Ce nu a reușit Ceaușescu vrea să facă Angelescu“, a fost unul dintre mesaje, cu trimitere directă la Victor Angelescu. De aceea, după terminarea derby-ului, acesta a fost contactat de Digi Sport și rugat să comenteze ce a văzut pe stadion.
„Suporterii pot să zică ce vor. Bine că n-au dat cu bombe (n.r. – petarde). E opinia lor (n.r. – ce au afișat prin bannere). Cât timp și-au susținut echipa și au venit în număr mare... Pânâ la urmă, e o țară democratică și fiecare poate să zică ce vrea. Repet: mă bucur că n-au aruncat petarde și că putem juca și următorul meci cu suporteri în tribune. Război e doar pentru ei. Noi am spus o chestie normală. Nu putem accepta petardele, fumigenele, dacă nu sunt permise de regulament, de lege. N-avem ce face. Și echipa are de suferit! Ei aruncă petarde pe teren nu împotriva noastră, ci împotriva lor. Pentru că ne alegem cu terenul suspendat și apoi trebuie să jucăm fără suporteri“, a spus Victor Angelescu.
Întrebat despre victoria cu Dinamo, acționarul minoritar al bucureștenilor s-a arătat mulțumit de prestația echipei.
„Am jucat mai bine, rezultat meritat. Poate că trebuia să mai înscriem o dată, ca să fim mai relaxați pe final. E bine că am reușit să apărăm rezultatul și cred că a fost o victorie pe deplin meritată“, a adăugat Angelescu.