Victor Angelescu a confirmat ultimul transfer al Rapidului: ”Va semna curând”

Victor Angelescu Catalin Cirjan Rapid Superliga Victor Angelescu
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 23 Iunie 2023, 13:39
Data actualizarii: Vineri 23 Iunie 2023, 13:41

Rapid va bifa încă o lovitură pe piața transferurilor.

Așa cum Sport.ro a anunțat încă de joi, Rapid s-a înțeles cu Cătălin Cîrjan, iar vineri, 23 iunie, fotbalistul va fi prezentat oficial la echipa din Giulești. Jucătorul va fi adus sub formă de împrumut pe un an.

Victor Angelescu, acționarul minoritar al Rapidului, a confirmat transferul lui Cîrjan  și a spus că internaționalul de tineret ar urma să semneze în curând cu echipa din Giulești.

  • Victor Angelescu

Victor Angelescu a confirmat: ”Ne-am înțeles cu Cîrjan”

Pe lângă Cîrjan, Rapid ar urma să aducă încă unul sau doi jucători pentru a ”întări” lotul lui Adrian Mutu. În acest sezon, Rapidul are un obiectiv clar: vrea să se bată la titlu și la câștigarea Cupei României.

„Ne-am înțeles cu Cîrjan. Va semna în curând, e doar o formalitate. În acest moment, pot să vă mai spun că vor veni încă 1-2 fotbaliști”, a spus Victor Angelescu, pentru GSP.ro.

Până acum, Rapid i-a transferat pe Omar El Sawy (Csikszereda, 400.000 de euro), Christopher Braun (CFR Cluj, 300.000 de euro), Iulian Cristea (FCSB, liber de contract), Răzvan Oaidă (FCSB, liber de contract) și Borja Valle (FC Cartagena, liber de contract).

Până la vârsta de 20 de ani, Cătălin Cîrjan s-a antrenat alături de echipa mare a celor de la Arsenal, a bifat 25 de apariții pentru echipa U18 (trei goluri și trei assist-uri), dar și 36 de apariții pentru reprezentativa U21 (patru goluri, un assist).

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!