NEWS ALERT Valentin Gheorghe pleacă de la FCSB! Toate detaliile mutării + ce salariu impresionant va avea la noua sa echipă

Valentin Gheorghe FCSB Umraniyespor Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 28 Iunie 2022, 11:43
Data actualizarii: Marti 28 Iunie 2022, 11:43

Valentin Gheorghe (25 de ani) va pleca de la FCSB! Mijlocașul a prins un contract în Turcia, unde va fi transferat sub formă de împrumut.

Mijlocașul va juca la Umraniyespor, echipă pentru care a evoluat în trecut și Valentin Lazăr. Noua echipă a lui Gheorghe a obținut promovarea în prima ligă din Turcia anul trecut, de pe locul doi, și caută să-și întărească lotul pentru a face față în Super Liga turcă.

Valentin Gheorghe pleacă în Trucia!

La Umraniyespor, Gheorghe va încasa un salariu lunar de 25.000 de euro, peste cel de la FCSB, care este de 16.000 de euro lunar, informează Digi Sport.

Valentin Gheorghe a jucat în 29 de partide în sezonul precedent pentru cei de la FCSB, pentru care a marcat de șase ori, cifră la care se mai adaugă și trei pase decisive.

Rămâne de văzut cu cine îl va înlocui Gigi Becali pe Valentin Gheorghe, având în vedere că patronul FCSB-ului a anunțat că nu va investi în transferuri.

„Am spus-o, aveam nevoie de doi fundași centrali. Avem jucători acum, avem câțiva copii. O să vedeți că vom promova niște copii. Și un atacant o să promovăm. 

Să dau bani pe jucători ca să jucăm în Conference League? Eu cred că pandemia ne-a fost folositoare, v-am spus! Nu știm ce va fi cu războiul. Când e o necunoscută din punct de vedere financiar, eu nu risc, ci mă acopăr, iau niște măsuri. Asta e măsura, nu dau milioane de euro pe jucători”, a spus Becali, la Digi Sport.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!