Eugen Neagoe (57 de ani) antrenează din septembrie la Gloria Buzău, dar rezultatele nu au fost cele așteptate la nou-promovata din Superligă. În 19 partide a reușit să câștige de patru ori și să obțină doar două rezultate de egalitate.

În ultima vreme, relația dintre antrenor și conducerea clubului a fost una destul de recent. Neagoe s-a plâns și în cantonamentul din Antalya de condițiile și de problemele financiare de la club.

Potrivit GSP.ro, rezultatele din ultimele meciuri ale sezonului regulat, cu UTA Arad și CFR Cluj, pot fi decisive pentru viitorul lui Neagoe la echipă. Alte rezultate negative i-ar putea determina pe cei din conducere să facă o schimbare la nivelul băncii tehnice.

Eugen Neagoe ar putea pleca de la Gloria Buzău

„În ianuarie, am făcut notificare, eram neplătit, așa cum erau și alți jucători. După ce faci notificare, sunt două săptămâni în care clubul trebuie să te plătească. Nu se întâmpla asta, poți rupe unilateral contractul în 15 zile. Eu nu am fost plătit nici după 15 zile.

Am avut discuții cu oamenii și le-am transmis că sunt un om de onoare. Eu nu am venit pentru asta, ci pentru fotbal. Nu o să fac asta, eu sunt om de cuvânt. Ziua următoare, puteam să plec. Ne judecam și ceream clauza. Nu am făcut asta”, a spus Neagoe, la conferința de presă.

Eugen Neagoe a fost adus la Buzău în septembrie, în locul lui Andrei Prepeliță, pentru a salva echipa de la retrogradare.

Gloria este ultima în Superligă, cu 19 puncte și cu înfrângeri pe linie. Următoarele două clasate, Poli Iași și FC Botoșani, sunt la șase puncte distanță (echivalentul a trei în play-out).