Tehnicianul turc și-a asumat întreaga responsabilitate pentru eșec, și-a cerut scuze suporterilor și a recunoscut situația dificilă în care se află echipa.
Petrolul a cedat la Arad după golurile marcate de Poulolo (minutul 59) și Zsori (minutul 67), ajungând la a doua înfrângere consecutivă fără gol marcat.
Topal și-a asumat vina pentru înfrângere
"Nici nu vreau să vorbesc mult. Vreau să îmi cer scuze în numele echipei față de suporterii noștri. Au avut o deplasare lungă pentru echipă și nu avem nicio scuză.
Cum am spus, toată responsabilitatea este a mea. Dacă cineva trebuie să dea socoteală, acela sunt eu. Jucătorii au făcut tot ce au putut.
Trebuie să ne revenim, să ne adunăm, pentru că în clasament suntem într-o situație grea. Nu avem nimic (n.r. - altceva de făcut) decât să câștigăm următoarele meciuri. Știm foarte bine că echipa se duce spre zona periculoasă după acest meci.
Dacă nu ne vor mai susține suporterii o să fie o mare problemă pentru echipă. Știu că e greu, dar avem nevoie de sprijinul suporterilor. Noi suntem mai triști decât ei. Astăzi eu sunt responsabil de rezultat, suporterii trebuie să-mi ceară mie socoteală", a spus Mehmet Topal la finalul meciului.
În urma acestei înfrângeri, Petrolul ocupă locul 11 în clasament, cu 28 de puncte, fiind la două puncte de barajul pentru menținere/promovare în Liga 1.