După victoria obținută de olteni în fața lui FC Botoșani, Ștefan Baiaram a fost din nou întrebat despre plecarea sa de la Universitatea Craiova.
Ștefan Baiaram: ”La vară sigur voi pleca!”
Așa cum a mai răspuns și în trecut, atacantul oltenilor a transmis că își dorește înainte de toate să câștige titlul alături de Universitatea Craiova și abia apoi se va gândi la un transfer. Baiaram a explicat că Universitatea Craiova a primit o ofertă generoasă pentru el în această iarnă, dar, în urma unor discuții, clubul s-a decis să o refuze.
Totuși, Baiaram este absolut convins că la finalul acestui sezon va prinde un transfer bun în străinătate.
”De luni o să vorbesc cu doctorul și o să își dea seama, acum e la cald. După acel duel, am aterizat, nu am pus bine piciorul și mi-a fugit. Cartonașul galben a fost primit pentru proteste, este normal, consider că a fost un duel corp la corp, nu avea de ce să fluiere, dar am acceptat decizia arbitrului.
Este o bucurie mare, suntem pe un drum bun, îmi doresc să iau campionatul cu Universitatea Craiova, toți colegii mei la fel. E cea mai bună echipă de când sunt eu la Universitatea Craiova. Oricine intră în teren poate să înscrie, poate să ne ajute, suntem o echipă și asta se vede la fiecare meci.
Poate să fie anul nostru, trebuie să muncim la fel în continuare, avem cea mai bună echipă. Am avut o discuție cu conducerea, am avut o ofertă, am vorbit să rămân, nu este momentul. Vreau să iau campionatul și la vară sigur voi pleca. Vreau să iau campionatul, nu m-am gândit la alte lucruri. Dacă simțeam că nu am șanse la acest obiectiv, cu siguranță plecam”, a spus Ștefan Baiaram după meci.