Steaua bate Rapidul cu 3-0 fara sa dea vreun gol: Tudor a ratat inca 3 ROSII! Tactica AERIANA a lui Razvan si de ce nu-l mai recunoaste NIMENI pe Tatu:

Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 25 Octombrie 2011, 16:00
Data actualizarii: Marti 25 Octombrie 2011, 16:00

Un scenariu de cosmar s-ar fi putut repeta pentru Rapid pe National Arena!

Giulestenii au fost multumiti sa ia punctul, insa o puteau pati inca o data urat in fata Stelei. Alexandru Tudor a dat numai doua rosii dupa bataia generala din minutul 65. N-a vazut loviturile lui Coman, Duarte si Pancu, dupa care Rapidul putea ajunge la DEZASTRU.

Lucescu Jr. crede ca egalul o tine pe Rapid in lupta pentru titlu si e satisfacut de joc, in timp ce Steaua si-a pierdut cel mai bun om din startul campionatului. Cine poarta tricoul lui Tatu?

www.sport.ro iti ofera concluziile meciului Steaua 0-0 Rapid

Steaua 3-0 Rapid! IAR!?
Steaua putea pleca fericita de pe National Arena fara sa fie nevoita sa si inscrie in 10 contra 9. Daca Alexandru Tudor lua toate deciziile regulamentare dupa bataia din minutul 64, cel putin inca 3 rapidisti puteau pleca alaturi de Alexa sa salute galeria inainte de final. Piciorul invizibil in stomac aplicat de Coman lui Prepelita, pumnul pe care l-a primit Tanase de la Rui Duarte si palma data peste fata tot lui Prepelita de Pancu i-au scapat lui Tudor. Centralul a dat afara cate un om din fiecare echipa si l-a surprins pana si pe Razvan Lucescu. Antrenorul Rapidului s-a mirat de numarul mic de cartonase rosii pe care le-au primit baietii lui dupa ce au aplicat comportamentul ultrasilor revoltati. "Nu inteleg de ce numai Alexa a fost eliminat de la Rapid, numai el a lovit acolo?", a intrebat Lucescu. Razvan a vrut sa puna semnele de intrebare in dreptul jucatorilor Stelei, dar eroarea verbala e salvata de probele video. Fara sa vrea, Lucescu a dat declaratia anului. In cazul in care si Ezequias ar mai fi primit cartonasul rosu din minutul 75, Rapid ar fi repetat drama din ultima etapa a sezonului 2005-2006. Atunci, a pierdut cu 3-0 la Petrosani un meci in care si-au rupt adversarii. Au ramas in 6 si partida s-a terminat inainte de limita. Jiul a castigat cu 3-0.

Bum Bum Rapid
Lucescu a remarcat dupa meci jocul de posesie al Rapidului si a vorbit despre superioritate in fata marii rivale. Daca va avea curajul analizei obiective, isi va aduce contraargumente serioase. Rapid a trait rar prin linia de mijloc in partida de pe National Arena. S-a bazat pe mingile lungi plecate din aparare si a pus rar in valoare potentialul ofensiv al unor jucatori ca Herea, Teixeira, Sburlea sau Pancu. Rapid a inceput cu 4 oameni in spatele lui Pancu, dar n-a aratat decat accidental ca si-ar propune mai mult de un punct cu Steaua. De fiecare data cand mingea a ajuns la Teixeira, Iliev si Geraldo au intrat in panica. Portughezul e inadaptat sistemului pe care i-l propune Lucescu si nu poate crea singur. Ramas fara libertatea de la Brasov, trebuie sa isi creasca numarul kilometrilor alergati pentru recuperarea posesiei si pierde aerul fresh pentru atac.

Ce se intampla cu Tatu
Brazilianul a impresionat in primele meciuri la Steaua, dar pare sa-si fi irosit total rezerva de inspiratie. Folosit atacant in startul campionatului, Tatu a fost coborat de Levy fie in spatele varfului impins, fie trecut in banda dreapta, unde s-a crezut ca il poate inlocui pe Nicolita. Leandro a multumit ca atitudine, insa randamentul i-a fost afectat decisiv. Intors pe postul sau preferat, in atac, nu pare sa-si fi revenit dupa ratarile incredibile din ultimul timp. Iliesta a incercat sa-l recupereze si i-a dat cateva zile libere pentru a-si vizita familia din Brazilia, insa nici asta nu pare sa-l fi ajutat. Tatu a ratat incredibil in meciul de la Vaslui, a dat bara la Haifa (la 2-0), iar contra Rapidului a avut mai multe momente in care zecimile de secunda i-au decis negativ finalizarile.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!