FOTO Secvențe emoționante în Giulești! Marius Șumudică a izbucnit în lacrimi la momentul de reculegere în onoarea lui Aaron Boupendza

Secvențe emoționante în Giulești! Marius Șumudică a izbucnit în lacrimi la momentul de reculegere în onoarea lui Aaron Boupendza Superliga

Înaintea partidei dintre Rapid și U Cluj, pe stadionul Giulești s-a ținut un moment de reculegere în onoarea lui Aaron Boupendza, fostul jucător al gazdelor.

Toate meciurile de la FIFA Club World Cup pot fi văzute pe VOYO cu comentariu în limba română.

Atacantul gabonez, care a jucat la Rapid între septembrie 2024 și ianuarie 2025, s-a stins la doar 28 de ani, după ce a căzut de la etajul 11 al unui bloc din China. 

Aaron Boupendza a evoluat în 9 meciuri pentru Rapid și a marcat 3 goluri. Gabonezul a fost golgheterul Super Lig în 2021, când juca pentru Hatayspor.

În timpul momentului de reculegere ținut înainte de fluierul de start, Marius Șumudică, dar și jucătorii giuleșteni au fost surprinși cu lacrimi în ochi, marcați de dispariția prematură a atacantului.

  • Digisport 1 2025 04 19 20 00 32

Marius Șumudică: ”Este o durere mare”

Marius Șumudică (54 de ani), antrenorul celor de la Rapid, a oferit o primă reacție după moartea fostului său fotbalist, în exclusivitate pentru PRO TV și Sport.ro. Tehnicianul își amintește că s-a luptat pentru transferul său la Rapid, în perioada în care acesta a fost foarte aproape de a juca pentru egiptenii de la Zamalek.

„Este una dintre cele mai negre zile din viața mea, de tristă amintire. Nu era născut în aceeași zi cu mine, era născut în aceeași zi, în aceeași lună și în același an cu băiatul meu. Era ca și copilul meu, l-am dorit enorm, numai eu știu cât am luptat vara asta să-l conving, să-l aduc la Rapid și să nu plece la Zamalek. 

Probabil, nu știu, ăsta e cursul vieții și probabil, la un moment dat, mă simt și vinovat că am făcut acest efort să-l aduc aici, după care să plece în China. Probabil, dacă ajungea la Zamalek sau se întâmpla altceva, astăzi era în viață. 

Îmi pare rău, nespus! Vreau să transmit condoleanțe familiei, era parte din mine, un jucător care rar mi-a fost dat să întâlnesc, să antrenez un jucător cu calitățile lui. Atâta dorință, atâta putere... dar, din păcate, viața e crudă și cei buni pleacă de lângă noi. Este o durere mare în suflet”, a spus Marius Șumudică, în exclusivitate pentru PRO TV și Sport.ro.


Secvențe emoționante din Giulești, în onoarea lui Aaron Boupendza pe www.sport.ro
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!