Se știe deja sentința în cazul meciului Sepsi - FCU!? Decizia luată de LPF. Când vor juca cele două echipe în ultima etapă

FCU Craiova LPF Sepsi OSK Sfantu Gheorghe Superliga Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 07 Martie 2023, 13:18
Data actualizarii: Marti 07 Martie 2023, 13:29

LPF a modificat programul de disputare a meciurilor din FCSB - Sepsi Sfântu Gheorghe și Hermannstadt - FCU Craiova, din ultima etapă a sezonului regulat al Superligii.

Liga nu a mai așteptat un verdict al Comisiei de Recurs din cadrul FRF și a hotărât, potrivit gsp.ro, să programeze meciurile care vor decide ultima echipă calificată în playoff la aceeași oră, adică de la ora 21:00.

Totuși, decizia LPF pare una pripită, deoarece în cazul în care Comisia va da un verdict favorabil lui FCU (adică rejucarea), calificarea în playoff ar urma să se decidă în meciul direct dintre cele două echipe, adică săptămâna viitoare, deci miza meciurilor din ultima etapă scade.

Decizia LPF ar avea sens dacă Comisia de Recurs va păstra sentința dată de Comisia de Disciplină și FCU ar pierde meciul cu 3-0 la „masa verde”. În consecință, nu este exclus ca cei de la LPF să fi aflat deja verdictul în cazul celor două cluvuri și să pregătească „terenul” pentru duelurile din ultima etapă.

Cum arată clasamentul Superligii cu o etapă înainte de final

Etapa cu numărul 29, penultima din sezonul regulat al Superligii, a avut multe surprize. Mai întâi, Farul a pierdut la Cluj, cu Universitatea, scor 2-0, și a suferit a patra înfrângere din acest sezon. A fost în pericol să piardă fotoliul de lider al clasamentului, dar CFR Cluj nu a profitat și s-a încurcat pe terenul lui Sepsi, scor 2-2.

FCSB se putea apropia și ea de prima poziție din clasament, dar fără Andrea Compagno și Billel Omrani, a pierdut la Arad, cu UTA, scor 3-1, iar echipa lui Laszlo Balint a obținut trei puncte importante în lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Și Rapid a pierdut, chiar pe teren propricu, cu Hermannstadt, echipa antrenată de rapidiștii Marius Măldărășanu și Dănuț Perjă și condusă de Dani Coman. Sibienii s-au impus în Giulești cu 1-0.

Singura câștigătoare a acestei etape este Universitatea Craiova, care a câștigat cu Petrolul, la Ploiești, scor 1-0, și a ajuns la 51 de puncte, la zece puncte în spatele liderului Farul Constanța (echivalentul a cinci puncte în play-off).

Programul etapei cu a 30-a din Superligă:

  • FC Botoșani - CS Mioveni
  • Universitatea Craiova - UTA Arad
  • FC Argeș - Petrolul Ploiești
  • Farul Constanța - Rapid
  • Hermannstadt - FCU Craiova
  • FCSB - Sepsi
  • Chindia - FC Voluntari
  • CFR Cluj - Universitatea Cluj

Clasamentul din Superligă, după 29 de etape

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!