Pentru că a cucerit Cupa României, formația pregătită de Dan Petrescu și-a asigurat biletul către preliminariile Europa League, a doua competiție europeană ca importanță.

Cum se poate încheia prematur parcursul european al lui CFR Cluj

Așadar, CFR Cluj începe preliminariile Europa League din turul 1 și are statut de cap de serie, însă acest lucru este o sabie cu două tăișuri pentru echipa patronată de Ioan Varga și poate duce la o încheiere prematură a parcursului european pentru ardeleni.

Motivul? Având statut de cap de serie, la nivel teoretic, CFR Cluj va întâlni o adversară mai slabă, astfel că are șanse mai mari să treacă în turul doi preliminar. Totuși, în cazul unei surprize, adică un eșec în dubla din primul tur preliminar Europa League, ardelenii își vor continua parcursul în turul doi preliminar UEFA Europa Conference League.

Există însă o problemă: CFR Cluj va prelua coeficientul formației care a învins-o, astfel că în turul doi preliminar Conference League, ardelenii își vor pierde statutul de cap de serie și vor da peste adversari mai puternici.

Precedentul care îi dă fiori lui Dan Petrescu

Același lucru i s-a întâmplat și lui Partizan în acest sezon. În al treilea tur preliminar al Europa League, Partizan a pierdut dubla cu elvețienii de la Lugano (scor 0-1 în tur, scor 2-2 în retur). Astfel, sârbii au preluat coeficientul lui Lugano și și-au continuat parcursul european în play-off-ul Conference League, unde și-au pierdut statutul de cap de serie.

Acolo au dat peste Gent, iar belgienii au câștigat ambele dueluri cu scorul de 1-0.  

Ce echipe poate întâlni CFR Cluj în primul tur preliminar Europa League

  • Academia Puskas
  • Aris Limassol
  • Hammarby
  • Levski Sofia
  • Zira
  • KF Llapi
  • Ilves Tampere
  • FK Aktobe