Sabotati de Marinescu: Rapid 1-4 CFR Cluj! Comenteaza aici meciul!

CFR Cluj Rapid Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 17 Octombrie 2009, 19:55
Data actualizarii: Sambata 17 Octombrie 2009, 20:05

Rapid a pierdut rusinos acasa cu CFR Cluj si a cedat sefia clasamentului in Liga I!

Golurile au fost marcate de Herea '13, pentru Rapid, respectiv Nei '11, '45, Muresan '67, Peralta '75 pentru CFR.

0-1: Nei a inscris de la aproximativ doi metri, profitand de o greseala a lui Andrei Marinescu in propriul careu.
1-1: Herea a inscris din patru metri, dupa ce portarul Nuno Claru a respins gresit in fata un sut al lui Spadacio din lovitura libera de pe partea dreapta.
1-2: Nei a inscris al doilea gol al sau in urma unei centrari a lui Culio, reusind sa inscrie cu capul, de 6 metri, din fata portarului Marinescu.
1-3: Culio a executat un corner de pe partea stanga si Gabi Muresan a inscris, cu capul, la coltul lung.
1-4: Andrei Marinescu a gresit pentru a treia oara in acest meci, dupa ce a respins in fata un sut al lui Gabi Muresan de la aproximativ 25 de metri, si Peralta a inscris cu latul din cinci metri.

Rapid: 1. Marinescu - 2. Helder, 32. Iencsi, 28. Ad. Iordache, 19. Bozovici - 29. Buga (7. Cesinha '60), 6. Matici, 15. Lazar, 10. Herea (27. Dobroiu '81) - 30. Spadacio - 11. Ionita (9. Raduta '88). Antrenor: Viorel Hizo.

CFR Cluj: 1. Nuno Claro (44. Stancioiu '40) – 4. Panin, 6. Muresan, 3. Cabrera, 66. Edimar – 19. Culio, 31. Dani, 8. Peralta, 77. Deac (7. Dubarbier '63) – 99. Nei (23. Mara '74), 9. Traore. Antrenor: Antonio Conceicao.

Cartonase galbene: Ad. Iordache '27, Herea '52, Helder '73, Bozovici '90 / Traore '17, Culio '53.

Arbitri: Alexandru Tudor (central) - Sebastian Gheorghe, Sebastian Stoianof (asistenti) - Adrian Stanescu (rezerva).
Observatori: Alexandru Boc, Dan Petrescu.

La partida au asistat aproximativ 10.000 de spectatori, printre care selectionerul Razvan Lucescu, fostul fotbalist Laurentiu Regencampf, impresarul Ana Maria Prodan, fotbalistul Mircea Bornescu si presedintele LPF, Dumitru Dragomir.

Omul de afaceri Lutz Stache, care negociaza preluarea clubului Rapid, a urmarit partida de la tribuna oficiala, impreuna cu actionarul majoritar George Copos. In minutul 42, o minge venita din teren a ajuns la tribuna oficialã, lovindu-l pe Laurentiu Reghecampf.

Fanii echipei Rapid au afisat un banner in repriza a doua, cu mesajul: "Planeta se scufunda, dar nea George e pe val".

Portarul Andrei Marinescu a fost fluierat de fanii suporterii echipei Rapid.


LIVE TEXT:

FINAL: Rapid este umilita iar CFR trece pe primul loc!
PRELUNGIRI: Cesinha profita de o gafa a clujenilor, patrunde in careu, insa intra in unghi si suteaza slab in aut de poarta!
Min 90: Cesinha paseaza scurt la Spadacio, insa acesta suteaza mult peste.
Min 89: Muresan ii pune o talpa in cap lui Raduta in careu, Tudor acorda indirecta!
Min 84: Iese Herea, intra Dobroiu.
Min 75: GOOL CFR! Marinescu isi ingroapa echipa! Gabi Muresan suteaza din lovitura libera, portarul respinge penibil in fata, Peralta apare de la 16 metri si impinge mingea in plasa!
Min 74: Mara intra in locul lui Nei.
Min 68: GOOL CFR! Gabi Muresan reia superb cu capul la corner de la 6 metri!

Min 67: CFR revine pe contratac! Traore il gaseste pe Nei in careu, acesta deviaza la 10 metri pentru Culio, acesta suteaza, insa mingea iese in corner.
Min 65: Ocazie mare Rapid! Herea reia cu capul, Stancioiu respinge in corner.
min 64: Deac este inlocuit cu Dubarbier.
Min 60: Executie fabuloasa Helder!!! Jucatorul a sutat din tusa direct in vinclul portii lui Stancioiu, mingea a revenit la Lazar, care a sutat in blocaj si faza s-a racit!
Min 52: Herea vede galben dupa ce a faultat doi adversari.
Min 51: Contraatac la giulestenilor, Spadacio scapa insa mingea in aut de poarta!
Min 50: Start fulminant de repriza! CFR-ul revine in atac, Deac reia pe poarta, insa Marinescu este din nou la post!
Min 48: Traore scapa de dreapta, suteaza din unghi, insa mingea trece peste.
Min 47: Dani patrunde si suteaza pe jos, insa Marinescu retine!

PAUZA: Comenteaza aici prima repriza!

Min 45: Rapid revine imediat in atac! Herea dribleaza superb in careu, suteaza spre coltul lung, insa mingea in loveste in mana pe un fundas si faza se incheie. Tudor nu a dat penalty!
Min 45: GOOL CFR! Culio centreaza in careu, Marinescu iese si respinge nefericit pana la Nei, care reia in poarta!
Min 41: Helder se distreaza pe partea dreapta cu Deac, centreaza in careu, mingea ajunge la 14 metri la Spadacio care loveste din prima, insa mingea trece la o palma de poarta lui Stancioiu!
Min 38: Nuno Claro nu mai poate continua si este inlocuit cu Stancioiu.
Min 36: Festival de ratari la Rapid!!! Iencsi reia cu capul in bara! Mingea revine la Herea, care centreaza periculos, insa nimeni nu ajunge la minge!
Min 30: Ionita scapa singur cu Nuno Claro, insa portarul clujean reuseste sa respinga!
Min 26: Iordache vede cartonas galben, dupa o intrare dura la centrul terenului.
Min 25: Rapid revine pe contraatac, insa Herea pierde mingea si ii permite lui Deac sa recupereze. Acesta a trimis repede la Nei, care este in offside, insa nu aude fluierul, patrunde si suteaza.
Min 25: Culio suteaza puternic de la 20 de metri, insa Marinescu retine cu siguranta!
Min 21: Herea patrunde prin dribling in careul advers, cade, insa Tudor nu dicteaza nimic.
Min 17: Nebunie in Giulesti! Culio centreaza la poarta adversa, Deac reia din voleu, insa Marinescu retine!
Min 16: Ocazie mare Rapid! Ionita scapa singur cu Claro, insa se sperie si este ajuns din urma de Cabrera!
Min 12: GOOL Rapid! Herea egaleaza dupa o gafa a lui Nuno Claro, care i-a boxat mingea in spate!
Min 10: GOOL CFR! Cabrera suteaza periculos din lateral stanga, Marinescu scapa in fata, mingea ajunge la Nei care impinge mingea in plasa!
Min 8: Clujenii se arunca in atac! Cului forteaza patrunderea in careul giulestean, insa nu reuseste.
Min 7: Traore centreaza bine pentru Nei, insa reluarea acestuia este respinsa de Iencsi.
Min 1  A inceput partida. Rapid ataca de la stanga spre dreapta.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!