S-a aflat viitoarea destinatie a lui Latovlevici! Fundasul a batut deja palma cu o alta echipa si va juca alaturi de un alt fost stelist

Steaua Genclerbirligi Iasmin Latovlevici Turcia Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 25 Mai 2015, 20:54
Data actualizarii: Luni 25 Mai 2015, 21:19

Candva unul dintre eroii Stelei, autor al unui gol fabulos in returul dublei cu Ajax (2013), cu care a contribuit la eliminarea campioanei Olandei din primavara Europa League, Iasmin Latovlevici a fost uitat de suporteri. Acesta poate reveni insa in forta din sezonul viitor.

Titular incontestabil in mandatul lui Laurentiu Reghecampf, Iasmin Latovlevici a fost insa dat disparut in "era Galca". Fundasul de banda stanga a intrat in 2015 intr-un con de umbra, iar aparitiile sale au fost doar unele sporadice, unul dintre motivele trecerii sale in plan secund fiind si incheierea iminenta a contractului cu Steaua.

Latovlevici isi va termina contractul cu echipa din Ghencea la finalul acestui sezon, dupa cinci ani petrecuti in tricoul ros-albastru.

Cum sansele prelungirii tind spre zero absolut, mai multe echipe au intrat pe fir pentru a-l transfera pe fundas.

Cea care a avut castig de cauza la negocierile cu fotbalistul este insa Genclerbirligi, scrie Dolce Sport.

Potrivit sursei citate, fundasul stanga a batut palma cu formatia turca la care joaca si internationalul Bogdan Stancu, cei doi urmand sa se reintalneasca la Ankara.

De asemenea, Dolce noteaza ca Steaua a refuzat o oferta de 3 milioane de euro in schimbul lui Alex Chipciu, oferta venita de la Konyaspor, echipa lui Marica si Torje. Gigi Becali ar fi cerut, potrivit sursei citate, dublul sumei oferite de turci.

A fost dorit si de Legia

Presa de la Varsovia, prin vocea Eurosport Polonia, anunta nu mai departe de acum o saptamana ca o alta echipa care l-a monitorizat pe Latovlevici este Legia. Polonezii si-ar fi trimis schiar un oficial, pe Michal Zewlakov, sa-l urmareasca pe fundas la meciul cu Concordia Chiajna (2-2), insa acesta nu a fost introdus pe teren de Costel Galca.

Cota i s-a prabusit

Candva unul dintre fotbalistii extrem de importanti si de vocali din vestiarul Stelei, Latovlevici e acum doar o umbra.

Fundasul a bifat doar cateva minute in 2015, iar cota i s-a prabusit. Dupa meciul cu Ajax, acesta valora peste 3 milioane de euro, potrivit site-ului de specialitate transfermarkt.de, pentru ca intre timp cota sa ajunga la doar 1.2 milioane euro.

Latovlevici a iesit definitiv si din calculele lui Iordanescu pentru echipa nationala.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!