Care sunt concluziile deplasării bucureștenilor la Miercurea Ciuc?

Filosofia lui Gâlcă prinde contur

Veniți după 1-1 cu CFR în Giulești, vișiniii l-au pierdut din nou pe Koljic, au apelat la Jambor pentru poziția de atacant, s-au bucurat de revenirea lui Borza printre titulari, iar trimiterea lui Hromada la mijlocul terenului, lângă Keita, a asigurat controlul jocului. Început cu o reluare peste a lui Dobre (min. 4), meciul a continuat perfect pentru giuleșteni, cu o eroare a portarului Simon care i-a permis lui Hromada să deschidă scorul din apropiere.

Odată avantajul creat, Rapidul a trecut la ceea ce Gâlcă a anunțat că-și dorește de la prima conferință de presă: un joc bazat pe posesie, pe plimbarea balonului, obosirea adversarului și obținerea de spații de care să profite Petrila sau Dobre. Cu o echipă anesteziată în față, tehnicianul în vârstă de 53 de ani a putut observa cum traseele exersate la antrenamente sunt respectate și în meciul oficial, Rapidul reușind un număr impresionant de pase în prima parte, 395 reușite din 424 încercate.

După ce Kramer (32) a lovit bara cu capul și a ratat șansa primului gol în vișiniu, ecuația a fost rezolvată de Petrila, în minutul 44, după o fază la care au participat mijlocașii centrali Hromada și Keita, Jambor și Chritensen. Rapidul a pus capăt cu un gol unei reprize în care singurul moment periculos a venit în minutul 39, când vârful Dolny a ratat din poziție bună.

Scădere de nivel în partea a doua. Explicabilă?

Devenise clar pentru toată lumea prezentă la Miercurea Ciuc că problema învingătoarei nu se mai pune, iar repriza a doua ar fi trebuit să fie cea în care rapidiștii confirmă jocul bun din prima parte și, de ce nu?, dau proporții scorului în fața unui adversar incapabil de prea multe pe fază ofensivă.

În schimb, în jocul bucureștenilor a apărut relaxarea. Prematur, încă din primele minute ale părții a doua. Și, inevitabil, gazdele au prins curaj, simțind că ar avea o șansă să scoată ceva dintr-un meci care părea pierdut încă din minutul 7. Neconcentrat, Stolz a ieșit pe sub minge (50) la o centrare a lui Dolny și Borza a fost nevoit să scoată de pe linia porții șutul lui Szilágyi. În minutul 59, portarul austriac a fost nevoit să-l blocheze din poziție unu vs. unu pe Ferenczi, apoi Szabo și Babati (60) au încercat și ei poarta din poziții periculoase. Cea mai mare ocazie a ciucanilor a venit în minutul 63, când stoperul olandez Kramer a greșit nepermis, iar Dolny a ratat de puțin ținta cu un șut cu stângul la colțul lung.

Pe fondul neimplicării totale a oaspeților, Ferenczi (65) a mai avut o șansă, dar Onea i-a respins șutul de la colțul scurt. Au fost 20 de minute foarte slabe ale Rapidului, o echipă care a părut că s-a deconectat de la meci în momentul golului reușit de Petrila în finalul primei părți.

Lipsa de "foame" a rezervelor

În plan individual, Rapid a trăit din nou din energia lui Christensen și raidurile lui Dobre și Petrila. Jambor a arătat din nou că nu e un atacant pe care-l atrage golul, nu a avut nicio ocazie mare cât a stat pe teren, iar fotbaliștii veniți de pe bancă nu au reușit să-l impresioneze pe Gâlcă.

Aflat la debutul în vișiniu, vârful francez Antoine Baroan a fost trimis pe teren în minutul 67, în locul lui Jambor, și a petrecut jumătatea de oră de cele mai multe ori departe de zona fierbinte a careului advers. A ieșit în evidență doar printr-o pasă pe care i-a dat-o lui Gojkovic (72), la o fază la care șutul sârbului a fost prins de Simon.

Dacă Gojkovic și-a păstrat obiceiurile din ultimele luni și a fost activ în ofensivă în minutele primite, Drilon Hazrollaj, celălalt transfer al verii, a fost și el șters în 20 de minute în care, spre deosebire de partida cu CFR Cluj, nu a devenit periculos la poarta adversă. Astfel, singura mare ocazie a părții secunde i-a aparținut lui Dobre, al cărui șut, după o centrare a lui Manea, nu l-a putut învinge pe goalkeeper-ul ciucanilor. În rest, impresia generală lăsată de rezervele lui Gâlcă e că nu au intrat montate într-un meci deja rezolvat la apariția lor pe teren.