Bogdan Lobonț (48 de ani), fost portar al ambelor rivale bucureștene, a fost întrebat pe cine va susține la duelul din Giulești de sâmbătă.
Bogdan Lobonț, neutru în Rapid – Dinamo
„Pisica” a explicat că nu și-a ales o favorită, tocmai pentru că a evoluat atât pentru Rapid, cât și pentru Dinamo. Lobonț a reușit să câștige campionatul și în Giulești, și în „Ștefan cel Mare”.
„(n.r.- cu cine ține dintre Rapid și Dinamo) E o întrebare nu delicată... pe cât de grea, pe atât de ușoară. Nu e că nu țin cu nimeni. Țin și cu Rapid, țin și cu Dinamo. E și 'vina' mea că am câștigat și cu una, și cu cealaltă campionatul.
Îmi e dificil să spun că țin doar cu Rapid sau doar cu Dinamo. Am stat doi ani și jumătate la Rapid, doi ani și jumătate la Dinamo.
Perioada pe care am petrecut-o la Dinamo este mult mai apropiată de ziua de astăzi și o mare parte dintre suporteri mă percep mai mult dinamovist, dar sentimentul e împărțit între Dinamo și Rapid. Nu țin mai mult cu una sau cu cealaltă. Am fost și la Rapid, și la Dinamo”, s-a poziționat Bogdan Lobonț, în exclusivitate la VOYO SPORT LIVE.
Lobonț, campion cu Rapid și Dinamo
Bogdan Lobonț a evoluat la Rapid între anii 1997 și 2000, iar la Dinamo în 2002 și în perioada 2007–2010.
Lobonț a cucerit în alb-vișiniu Liga 1 (1998–1999), Cupa (1997–1998) și Supercupa României (1999). De asemenea, „Pisica” a câștigat de două ori primul eșalon la Dinamo (2001–2002 și 2006–2007).
- 86 de selecții a strâns Bogdan Lobonț pentru echipa națională între anii 1998–2018. El a mai evoluat la Corvinul, Ajax, Fiorentina și AS Roma.