EXCLUSIV Rapid, de neoprit pe piața transferurilor! I-a luat lui Dan Petrescu jucătorul care a contribuit la ultimele 4 titluri

Rapid CFR Cluj Valentin Costache Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 16 Iunie 2022, 14:41
Data actualizarii: Joi 16 Iunie 2022, 14:43

Adrian Mutu va primi la antrenament jucătorul pe care și l-a dorit. 

Odată cu venirea lui Dan Șucu la Rapid, giuleștenii și-au setat un nou standard. Noul investitor dorește ca Adrian Mutu (43 ani) să prindă playoff-ul în sezonul 2022-2023, așa că îi aduce antrenorului jucătorii de care are nevoie pentru îndeplinirea obiectivului. 

Până acum, Rapid i-a achiziționat pe Paul Iacob (25 ani), de la Chindia Târgoviște, și Andrei Ciobanu (24 ani), de la Farul Constanța. Dar potrivit informațiilor www.sport.ro și PRO TV, Mutu va beneficia pe 17 iunie și de prezența lui Valentin Costache (23 ani) la antrenament. 

Cumpărat de la Dinamo în iarna lui 2018, atacantul și-a trecut în palmares 4 titluri în Liga 1 cu CFR Cluj, o Cupă a României și două Supercupe. În cele 144 de meciuri disputate pentru clubul din Gruia în toate competițiile, Costache a marcat de 15 ori și a oferit 14 pase decisive. 

Valentin Costache, dorit insistent de Adrian Mutu 

„Sper să mai vină jucători. O să vedeți mâine doi jucători. Încercăm să facem o echipă competitivă, să fie concurență între jucători, asta va da valoare lotului. Le mulțumesc băieților care au plecat pentru tot efortul depus și baftă în continuare!

Mâine dimineață sper să semneze cei doi. Vali Costache este o opțiune, da. Mi-l doresc pentru că îl știu și pentru că e valoros", a spus Adrian Mutu pe 14 iunie. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!