Universitatea Craiova vede, în acest sezon, același „film“ care rulează de ani buni în Bănie: echipa își propune câștigarea cupei, dar și locul 1 în campionat, pentru ca, ulterior, să rateze ambele obiective.
Consolarea oltenilor din ultimii ani e că, spre deosebire de alte vremuri, când ajungeau chiar în zona retrogradării, acum, de când Craiova e finanțată de Mihai Rotaru, astfel de griji au dispărut. Iar asta pentru că nivelul lotului a crescut datorită aducerii unor jucători foarte buni pentru ce se joacă în Superliga noastră.
Cota lui Baiaram, în creștere
La ora actuală, vedeta numărul 1 a Craiovei e Alexandru Mitriță (30 de ani), însă „peștișorul de aur“ e, fără îndoială, Ștefan Baiaram (22 de ani). Pentru că are avantajul vârstei, dar și niște cifre excelente! În acest sezon, în dreptul lui Baiaram sunt trecute 12 reușite și 4 pase de gol. În acest context, Baiaram e curtat de foarte multe echipe, ceea ce a confirmat și Mirel Rădoi, în dialog cu Digi Sport.
„Baiaram e la cel mai bun sezon al lui. E cuminte, serios, nu fumează, nu consumă alcool. Foarte multe nopți le are cu mine aici, la bază. El are un deficit de forță. Nu vorbim de forță brută sau explozivă. Viteză are. Deficitul acesta de forță trebuie să-l câștige, cât mai repede, pentru a fi un jucător complet. Lucrăm la asta. Într-adevăr, eu primesc telefoane de la echipele din Europa în care mă întreabă despre felul cum e el, cum se implică la antrenamente. Contacte sunt“, a spus tehnicianul oltenilor.
Pe site-ul transfermarkt.com, Ștefan Baiaram e cotat acum la 1,7 milioane de euro. E cea mai mare sumă trecută vreodată, în dreptul său, de cea mai renumită platformă dedicată evaluării jucătorilor din fotbalul internațional.