Prunea, suspendat de FRF dupa ce a fost trimis in judecata: "Nu am primit nimic oficial!"

Cornel Penescu DNA Florin Prunea Gheorghe Constantin Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 25 Iunie 2009, 16:46
Data actualizarii: Joi 25 Iunie 2009, 17:14

Directorul de relatii internationale din cadrul FRF, Florin Prunea, a declarat, joi, agentiei MEDIAFAX, ca nu a primit nicio instiintare oficiala ca este trimis in judecata.

"Eu nu am primit nicio hartie acasa care sa ma anunte ca sunt trimis in judecata. Pana nu primesc un document oficial nu pot sa ma pronunt in acest caz", a spus oficialul FRF.

Florin Prunea, director de Relatii Internationale in FRF, Gheorghe Constantin, fost presedinte al CCA, Liviu Facaleata, director general al SC Pic, Cornel Penescu, actionar majoritar la FC Arges Pitesti si Cristian Libertatu, fost director al OJPC Arges au fost deferiti justitiei de DNA.

Dumitru Dragomir a anuntat ca se va pune in aplicare decizia luata de catre Comitetul Executiv al FRF in cazul lui Florin Prunea, dupa ce acesta a fost deferit justitiei de DNA.

"Bineinteles ca va fi respectata decizia luata, luni, in cazul Prunea, de catre membrii Comitetului Executiv al FRF. Ce s-a hotarat ca se va intampla cu el in sedinta Comitetului Executiv, aia se va face. Nu mai declar nimic, sa nu spuna ca am ceva cu el", a declarat Dragomir pentru Mediafax.

"Care e problema mea? Pentru Penescu e mai bine ca l-au trimis in judecata. O sa il elibereze. Justitia trebuie sa isi faca treaba. De ziua mea ii urez numai bine si lui Prunea!", spune Gigi Becali.

Membrii Comitetului Executiv al FRF au stabilit, luni, sa il suspende din functie pe directorul de relatii internationale Florin Prunea, pus oficial sub acuzare pentru trafic de influenta si luare de mita, in situatia in care acesta este trimis in judecata.

"In cadrul sedintei Comitetului Executiv al FRF din data de 22.06.2009 s-a hotarat ca in masura in care domnul Florian Prunea va fi trimis in judecata, contractul individual de munca incheiat cu FRF va fi suspendat in conformitate cu dispozitiile codului muncii", se arata intr-un comunicat semnat de presedintele Mircea Sandu, publicat, luni, pe site-ul oficial al FRF.

La data de 28 mai 2009, DNA-Serviciul Teritorial Pitesti a informat FRF cu privire la luarea masurii preventive privind obligarea de a nu parasi localitatea de domiciliu, respectiv municipiul Bucuresti, fata de inculpatul Florian Prunea. De asemenea, inculpatul a fost obligat, printre altele, la respectarea obligatiei de a nu isi exercita profesia de director in cadrul FRF, functie in exercitarea careia a savarsit fapta.

Florin Prunea a fost pus oficial sub acuzare pentru trafic de influenta si luare de mita in legatura cu anularea unei amenzi de 300.000 de lei, primita de patronul FC Arges, Cornel Penescu, de la Comisia de Disciplina a FRF.
Joi, Florin Prunea, director de Relatii Internationale in FRF, Gheorghe Constantin, fost presedinte al CCA, Liviu Facaleata, director general al SC Pic, Cornel Penescu, actionar majoritar la FC Arges Pitesti si Cristian Libertatu, fost director al OJPC Arges au fost deferiti justitiei de DNA. Florin Prunea a fost trimis in judecata pentru trafic de influenta.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!