VIDEO EXCLUSIV Primă fabuloasă plătită de Marian Iancu după o victorie cu CFR: ”Cel mai tare sprint!” 

Marian Iancu Arena Sport.ro CFR Cluj Dan Alexa Poli Timisoara Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 07 Aprilie 2024, 10:19
Data actualizarii: Duminica 07 Aprilie 2024, 10:40

Marian Iancu a fost pentru câțiva ani patron la Politehnica Timișoara și s-a luptat cu șanse la titlu, cu alte echipe importante de la acea vreme, nu doar granzii din București și CFR Cluj, și cu Unirea Urziceni sau Oțelul, care au și luat campionatul.

Marian Iancu a fost patronul Politehnicii Timișoara în perioada 2005-2013. În 2014, omul de afaceri a fost condamnat la 14 ani de închisoare în dosarul RAFO, după ce a fost acuzat de spălare de bani și evaziune fiscală. El a fost eliberat în iunie 2022.

La mai bine de 11 ani după ce a ieșit din fotbal, Marian Iancu ar vrea să revină la Poli Timișoara, după cum a spus chiar omul de afaceri în urmă cu câteva luni. Acum, clubul din Timișoara este în Liga 3 și se luptă pentru promovarea în eșalonul superior, dar recent, în emisiunea Arena Sport.ro, moderată de Cătălin Oprișan, Dan Alexa a vorbit despre dărnicia omului de afaceri.

Marian Iancu, primă totală de peste 500.000 de dolari după o victorie contra CFR! 

Fostul mijlocaș, poreclit ”Chirurgul”, acum antrenor în Liga 2, la CS Tunari, pe care vrea să o salveze de la retrogradarea în Liga 3, a făcut public un episod care l-a determinat pe Marian Iancu să scoată din buzunare peste 500.000 de dolari după numai un meci!

Iancu forma un regulament de ordine interioară înaintea fiecărui sezon și stabilea primele jucătorilor. Într-un final de an, înaintea unui meci cu CFR Cluj, omul de afaceri le-a promis fotbaliștilor dublarea primelor de joc, pe care le avea restante de ceva timp.

Dan Alexa a povestit dialogul cu Marian Iancu, din perioada Poli Timișoara

Nu plătise de câteva luni primele acumulate de jucători, iar înaintea partidei cu CFR Cluj, care nu pierduse de foarte mult timp, a pus mâna pe telefon și l-a sunat pe Dan Alexa. Iancu a promis dublarea primelor de aproximativ 12.500 de dolari pe care le aveau de luat jucătorii, la 25.000 de dolari, doar pentru o victorie contra CFR Cluj.

Episodul povestit de Dan Alexa în emisiunea Arena Sport.ro:

”Marian Iancu făcea un regulament de ordine interioară la începutul sezonului, vorbesc de 2007-2008. Primele meciuri, până în etapa 5, se juca pe 1.500 de euro de jucător. Din etapa 5, dacă eram în primele cinci echipe... astea erau primele, în fine. Ne-a dat primele 3-4 etape, iar următoarele nu le-a mai dat. Erau vreo 12.500 de dolari adunați, de om, pe care trebuia să îi luăm.

Era CFR-ul lui Ioan Andone atunci, nu pierduse deloc acel an, iar noi aveam ultima etapă cu ei atunci, în iarnă, la Timișoara. Mă sună Marian Iancu: 'Căpitane, ce faci? Vreau să fim noi prima echipă care bate CFR!'. 'Da, domnule președinte! Să ne dați și nouă salariile restante și jumătate din prime'. 'Fii atent! Dacă bateți CFR, aveți 25.000 de dolari de om, banii luni'. A dublat primele.

Eu, la acel moment, în timpul discuției, i-am zis la telefon: 'Domnule președinte, nu pot să merg cu așa promisiune la jucători'. 'Te rog frumos! Banii îi iei după meci'. Nu credeau jucătorii, eu le-am zis că am garanții: 'hai să murim și vedem!'.

A venit meciul, a început, era 0-0. Intră Aliuță, era 0-0. A început să îi dribleze pe toți, iar eu eram în spate și vedeam cum merge faza. Nu trăgea, mai făcea un dribling, mai făcea iar, iar, iar. Era minutul 89, pe final. Apoi, trage și dă gol!

A fost cel mai tare sprint de când joc fotbal! Bucurie mare, mă sună Marian Iancu după meci: 'Vă bag banii!'. Nu luam prime doar primul 11, erau rezerve, maseuri, doctori, toată lumea. Mi-a arătat președintele Chivorchian atunci... era un total de 560.000 de dolari pentru o primă! În ziua de azi, salariile sunt la 100.000 – 150.000 de euro pe lună, nu vorbim de prime!”.

VIDEO EXCLUSIV Dan Alexa, despre Marian Iancu (Arena Sport.ro) 

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!