CFR Cluj trece prin momente extrem de dificile. După 0-5 cu Tromso, patronul Neluțu Varga l-a demis pe Antonio Folha, iar în locul său a fost instalat carismaticul antrenor Marius Șumudică.
Pleacă Marius Șumudică de la CFR Cluj după doar o etapă?!
Debutul lui Marius Șumudică pe banca ardelenilor s-a dovedit a fi unul de „coșmar”. CFR Cluj a pierdut la scor de neprezentare în fața nou-promovatei Corvinul, astfel că în spațiul public s-au răspândit mai multe incertitudini legat de viitorul lui „Șumi” pe banca tehnică a „feroviarilor”.
În cea mai recentă intervenție a sa, tehnicianul a transmis că își asumă decizia de a semna cu CFR Cluj, însă, dacă nu vor fi efectuate mai multe transferuri, viitorul său este incert. Marius Șumudică speră că se vor realiza mai multe mutări până la ora meciului cu FCSB din etapa a 6-a, pentru că altfel echipa ar fi principala candidată la retrogradare.
„Știam unde vin, mi-am asumat, dar în anumite condiții. Va trebui să aducem jucători. Dacă nu vom aduce patru jucători săptămâna asta, CFR Cluj este prima candidată la retrogradare. Practic n-am niciun fundaș central. În condiile în care nu se aduce nimic, o să am discuții. Nu știu ce penalități au de plătit, dar se fac eforturi să deschidă transferurile. Unii dintre jucători refuză să vină pentru că știu situația. Încerc să iau jucători împrumut ca să joace și să le suportăm o parte din salariu.
Avem pe Buș, opțiune pentru atac, în condițiile în care nu aveam niciun vârf pe bancă. Mai avem un fundaș central internațional georgian, care încă n-a fost înregistrat. Mai este încă un jucător legitimat în ultimă instanță, dar nu este pus la punct. Dacă pe mine mă întrebi, cu FCSB vom avea un meci extraordinar de greu. I-am văzut ieri. Practic, în momentul de față, nu am niciun fundaș central. Niciunul de meserie. Dacă nu vin transferurile, o să vedeți ce se va întâmpla. Nu pot să vă spun acum.
Situația e incertă, jucătorii întreabă, totul e dificil. Am venit aici pentru că mi s-au promis 4-5 jucători. În condițiile de față, nouă ne trebuie 6-7 jucători. Până acum n-a venit nimeni. Vedem până la ora meciului cu FCSB ce se va întâmpla. E foarte greu să continui în astfel de condiții. Eu nu spun că cei care au rămas nu au valoare, dar dacă tu ești descoperit….Nu am mai pomenit să nu ai fundași centrali de meserie. Gică Hagi a zis un mare adevăr – Atâta timp cât ai jucători, ești antrenor bun -“, a declarat Marius Șumudică, potrivit Fanatik