Oferta pentru Adi Ilie: manager la Pandurii!

Adrian Ilie Pandurii Targu Jiu Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 27 August 2008, 14:05
Data actualizarii: Miercuri 27 August 2008, 15:13
Fostul manager stelist Adi Ilie a afirmat ca i s-a propus preluarea functiei de manager la Pandurii Targu Jiu si a precizat ca se gandeste la aceasta oferta, dar deocamdata nu se pune problema sa o accepte.

Aflat la Targu Jiu de luni, cand a asistat la meciul cu FC Arges, Ilie a fost prezent azi la o serie de discutii cu conducerea clubului si cu antrenorul Eugen Neagoe, fiind insotit doi jucatori, un atacant si un mijlocas din Brazilia, pe care i-a propus tehnicianului de la Pandurii.

Adi Ilie a precizat ca este in Targu Jiu cu probleme legate de transferul unor jucatori, dar inca nu a ajuns la un acord cu conducerea clubului in acest sens. Fostul manager al Stelei a precizat ca nu este adevarat zvonul ca ar fi acceptat sa fie noul manager al echipei Pandurii, dar studiaza aceasta posibilitate pentru viitor: "Sunt aici cu probleme legate de transferul unor jucatori, dar am venit si pentru unele probleme personale. Mi s-a propus sa vin la Pandurii, dar deocamdata nu sunt aici pentru asta. Am alte probleme de rezolvat si deocamdata nu pot sa accept. Dar o sa ma mai gandesc si poate pe viitor va fi posibil".

Ilie este legat de judetul Gorj prin faptul ca a crescut la Motru, acolo unde s-a nascut mama sa si unde locuiesc bunicii. Aflat in concediu in afara tarii, presedintele Marin Condescu a recunoscut ca i-a propus lui Adrian Ilie o functie in conducerea clubului chiar dupa promovarea in Liga I si in fiecare an dupa aceea, dar niciodata nu a primit un raspuns pozitiv.

"Pe Adrian Ilie oricine l-ar vrea ca manager, dar noi am mai discutat problema aceasta cu el si atunci cand am promovat, si acum trei ani si chiar anul acesta, dar nu a fost dispus sa vina. Normal ca noi l-am dori langa echipa, dar este destul de greu sa-l convingem sa accepte. Numai de el depinde daca va dori sa vina la Pandurii pentru ca din partea noastra e primit cu bratele deschise", a precizat Condescu.

ARTICOLE PE SUBIECT
Astazi, noi dam Bayram
Miercuri 27 August 2008, 12:01

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!