"Noul Messi", "noul Gica Popescu" si "noul Balaci" au fost in Ghencea! Vezi ce SUPER 11 a IROSIT Steaua!

Leo Messi Gigi Becali Steaua Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 13 Ianuarie 2011, 07:00
Data actualizarii: Miercuri 12 Ianuarie 2011, 20:13

Steaua i-a avut in lot, dar nu a stiut sa profite de calitatile lor. Gigi Becali ii transforma in milioane de euro si anunta transferuri pe bani multi in strainatate.

Realitatea nu i-a dat ocazia sa-si recupereze investitiile. Dan Petrescu, Gica Popescu sau Adrian Ilie s-au delimitat de proiectiile din Ghencea si asteapta alta ocazie sa "revina" in Liga I.

sport.ro a realizat un prim 11 alcatuit din jucatori care au trecut pe la Steaua, insa nu au reusit sa se ridice la nivelul asteptarilor

Noul Helmuth Duckadam Carlos Fernandes
Portarul cu nationalitate incerta (nascut in Congo, are dubla cetatenie: portugheza si angoleza) a fost remarcat de Mihai Stoica la Boavista si transferat de Steaua la inceputul lui 2006. A alternat evolutiile catastrofale cu cele foarte slabe si a plecat liber de contract dupa numai un sezon. Gigi Becali spunea in acea perioada ca este pregatit chiar sa ofere bani oricarei echipe interesate sa-l ia din Ghencea.

Noul Dan Petrescu Daniel Balan
Steaua s-a luptat cu Dinamo si Rapid pentru fundasul dreapta adus de la Foresta Suceava in 2001. O accidentare cumplita la glezna l-a scos din activitate aproape doi ani, apoi a fost imprumutat la Vaslui, Omonia Nicosia, FC Arges sau Alki Larnaca. Nu va fi uitat pentru minutele jucate la Middlesbrough, in returul semifinalei UEFA. In prezent, Balan joaca la Energia Khabarovsk, in liga a doua din Rusia.

Noul Gica Popescu Alexandru Iacob
Chemat la Steaua in 2007 de Gica Hagi, Iacob nu a primit prea multe sanse de a se impune. Desi s-a aflat si in atentia lui Inter Milano, Iacob a ales Steaua, unde a trebuit sa se multumeasca doar cu un loc de titular in echipa secunda. Din vara anului trecut, fundasul a trecut la Victoria Branesti, dupa ce in fusese cedat anterior si la Gloria Buzau.

Noul Adrian Bumbescu Alexandru Tudose
Puternic, decis in interventii si bun cu mingea la picior. Toate acestea erau trecute in CV-ul lui Tudose inainte sa ajunga la Steaua, in 2005. Transferul nu a confirmat insa rapoartele de scouting. Fundasul central a aparut mai des in primul 11 in perioada Stoichita, dar prestatiile pe care le-a avut i-au adus doar un transfer gratis la Bistrita. 

Noul Cristi Chivu Alin Tosca
Are doar 18 ani si a debutat deja in Liga I, in tricoul Unirii Urziceni. A impresionat la Steaua II si l-a determinat pe Gigi Becali sa-l ceara pe terenul central: "Am vazut un fundas stanga excelent, o sa vedeti ce jucator ajunge daca se tine de treaba!". Cel mai probabil, din retur va reveni la Steaua dupa jumatate de sezon la fosta echipa a lui Meme.

Noul Leo Messi Florentin Matei
De doua ori la rand "Balon de Aur", Messi si-a lasat o parte din talent la Bucuresti. Cel putin asa sustin tehnicienii care au lucrat cu tanarul Florentin Matei. Stoichita l-a prezentat publicului din Ghencea in finalul sezonului trecut si a dovedit ca nu doar frizura il leaga de vedeta Barcelonei. Insuficient pentru a convinge pe toata lumea. Matei a plecat la Urziceni pentru 6 luni, iar acum este LIBER DE CONTRACT si jura ca nu va mai evolua la nicio echipa din Liga I!

Noul Ilie Balaci Andrei Ionescu
Solicitat periodic sa-i dribleze pe pustii olandezi de la Academia lui PSV Eindhoven pe vremea cand era junior, Ionescu a impresionat in primele sezoane jucate la Universitatea Craiova. S-a certat cu Mititelu si a fost cumparat de Steaua, unde nu a reusit sa devina o varianta constanta pentru primul 11.

Noul Mirel Radoi Mihai Onicas
Cristiano Bergodi l-a impus titular in vara lui 2009, insa schimbarea de antrenor l-a scos din echipa. Onicas, considerat de Gigi Becali mai valoros decat Mirel Radoi, a fost trimis sa retrogradeze cu Poli Iasi, iar in tur a jucat la FCM Targu Mures.

Noul Ilie Dumitrescu Razvan Ochirosii
Mijlocasul stanga a marcat in preliminariile Ligii Campionilor impotriva slovenilor de la Gorica si promitea sa fie idol la Steaua lui Olaroiu. Continuarea s-a lasat asteptata, jucatorul a mai punctat intr-un derby cu Rapid si s-a stins. In ianuarie 2010, Becali a fost de acord sa-l imprumute la Otelul Galati.

Noul Adrian Ilie Marius Batfoi
Startul excelent de sezon la Steaua II i-a garantat lui Batfoi un loc in cantonamentul primei echipe. Executiile surprinzatoare au atras comparatiile cu Adrian Ilie, dar nu si aprecierea oamenilor care decid la prima echipa. La fel ca Tosca si Florentin Matei, a jucat in ultimele 6 luni la Unirea Urziceni.

Noul Marius Lacatus Alin Litu
Walter Zenga i-a oferit debutul la Steaua cu putin timp inainte sa fie demis, in vara lui 2005. Ulterior, a primit putine sanse si a plecat imprumut la Jiul, Gloria Buzau si Asil Lysi (Cipru), inainte de transferul la Gaz Metan Medias. Nu are nici un gol marcat pentru Steaua in 12 meciuri de Liga I.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!