Mitică Dragomir îi cere lui Becali al zecelea transfer al verii la FCSB: „Altfel nu o scot la capăt!” 

FCSB Dumitru Dragomir mitica dragomir transfer fcsb Superliga Becali și Dragomir
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 16 August 2022, 14:03
Data actualizarii: Marti 16 August 2022, 14:05

Următorul meci al FCSB-ului este cu Viking, joi, de la 21:30, în direct pe PRO TV și VOYO, dar și LIVE VIDEO pe www.sport.ro. 

FCSB a avut parte de 45 de minute de coșmar cu Chindia Târgoviște, în etapa a cincea din Superligă. Cu un om în plus, după ce Neguț (26 ani) a avut o intrare grosolană asupra lui Florinel Coman (24 ani), roș-albaștrii s-au văzut conduși cu 0-2, Daniel Popa (28 ani) și Popadiuc (27 ani) fiind autorii celor două goluri. 

În cele din urmă, FCSB a revenit. După pauză, Nicolae Dică (42 ani) a introdus „artileria grea”, iar în minutul 59, echipa sa conducea cu 3-2, grație reușitelor lui Andrei Cordea (23 ani), cu o dublă, și Joonas Tamm (30 ani). Însă, Dumitru Dragomir (76 ani) nu este încântat de cum arată vicecampioana României și îl sfătuiește pe Gigi Becali (64 ani) să mai cumpere un jucător de creație la mijlocul terenului. 

Dumitru Dragomir: „Toți parcă sunt speriați de bombele rusești!”

„Toată lumea e nemulțumită de jocul echipei. Jocul suferă. E haos total! E nevoie de un jucător de pasă la mijlocul terenului. Altfel nu o scot la capăt. Sunt doar 'fugăreți'.

FCSB are jucători talentați, dar nu sunt o echipă. Transferurile sunt chiar bune. Bogdan Rusu știe jocul, dar nu are jucători inteligenți la mijloc. 

Acolo sunt doar 'fugăreți', care nu sunt în relații bune cu mingea. Ei fug, se zbat, dar nu e unul care ca Boloni sau Stoica, care linișteau jocul. Toți parcă sunt speriați de bombele rusești”, a declarat Dumitru Dragomir pentru gsp

Dumitru Dragomir, în direct la Ora Exactă în Sport, pe PRO Arena 

Transferuri efectuate de FCSB în acestă vară: Rachid Bouhenna (31 ani - liber de contract), Joyskim Dawa (26 ani - 350.000 de euro - FC Botoșani), Joonas Tamm (30 ani - liber de contract), David Miculescu (21 ani - 1,7 milioane de euro - UTA Arad), Bogdan Rusu (32 ani - 200.000 de euro, plus încă 50.000 de euro dacă FCSB se califică în grupele Conference League - CS Mioveni), Marco Dulca (23 ani - 250.000 de euro - Chindia Târgoviște), Vadim Rață (29 ani - 300.000 de euro - FC Voluntari).

Ora Exactă în Sport este în direct pe PRO Arena, de luni până vineri, de la 9:30 la 12:30, și în week-end de la 10:00 la 12:30.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!