Cu această victorie, FCSB s-a întors cel puțin temporar în poziția de lider al play-out-ului.
Mirel Rădoi: ”Ivan mi-a dat mesaj când am venit la FCSB”
După meci, Rădoi s-a declarat mulțumit de prestația echipei, chiar dacă a mărturisit că, din punctul său de vedere, echipa mai are mult de muncă până să arate așa cum își dorește el.
Antrenorul roș-albaștrilor spune că va profita de pauza competițională pentru a-i supune pe jucători unor antrenamente mai intense, astfel încât FCSB să domine play-out-ul după reluarea campionatului.
”O victorie italienească, să glumim puțin. Pare o victorie grea, dar cred că am avut jocul la discreție, chiar dacă nu am avut foarte multe situații clare. Am avut câteva ocazii în prima repriză, dar cred că cel mai pozitiv lucru e că și în repriza a doua am ieșit cu aceeași atitudine și intensitate și dacă vom reuși să avem de fiecare dată aceeași intensitate, va fi chestie de timp până când adversarii vor ceda.
Mai avem mult de lucru, dar cea mai mare problemă pentru noi a fost din punct de vedere mental să îi facem să fie conștienți de importanța partidelor. Ei sunt în continuare cu gândul la ratarea play-off-ului. Probabil vom termina și play-out-ul și tot acolo se vor gândi. A fost un șoc. Toți au avut aceeași părere, că nu se așteptau să ajungă în situația asta.
Mă bucur că am câștigat, intrăm pe prima poziție, apoi urmează pauza echipei naționale, o perioadă unde vor avea de suferit, cu antrenamente mai grele, dar cred că toate echipele fac asta în acest moment. Trebuie să avem energie pentru ultimele șapte partide, ca noi să dictăm ritmul meciurilor, nu adversarii”, a spus Mirel Rădoi după meci.
Întrebat despre un eventual transfer al lui Andrei Ivan la FCSB, ipoteză care s-a vehiculat în ultimele ore, Rădoi a transmis clar că, deocamdată, nu se pune problema de așa ceva. De altfel, antrenorul a explicat că mai mulți impresari i-au propus anumiți jucători, însă le-a transmis clar că nu se pune problema ca FCSB să mai semneze cu vreun jucător până la finalul sezonului.
”Andrei Ivan? Nu, am vorbit cu el ultima oară, mi-a dat un mesaj de felicitare când am venit la FCSB, dar nici măcar nu am vorbit la telefon, nici măcar un minut. Nu știu, nu am citit, nici nu sunt curios, dar nu, nu există în acest moment. Am și primit jucători de la anumiți impresari. Le-am spus că noi nu vom mai transfera niciun jucător până în vară. În acest moment, e aproape imposibil pentru orice jucător să vină”, a adăugat antrenorul.