Tehnicianul oltenilor a explicat că Alexandru Mitriță (29 de ani) va pleca la finalul sezonului, chiar dacă și-ar dori să rămână în Bănie.
"E clar că ar fi jucat numai în străinătate dacă se năștea acolo. Sper să termine sezonul în ritmul acesta și e clar că la vară, și dacă vom vrea să-l mai ținem aici, nu putem. Eu l-am avut adversar și mi-a dat un gol incredibil în Arabia Saudită, chiar după meci i-am zis 'te-ai găsit tocmai cu mine'. Mi-a dat un gol în vinclu din voleu, nici portarul n-a avut ce să facă.
L-am avut și la echipa națională, îl știu, am avut nenumărate discuții cu Gică Hagi despre el când l-am adus la națională, cum era la juniori. Cred că nimeni nu poate să-i conteste calitățile. Dacă o va ține tot așa, noi vom încerca să-l ajutăm pentru că este un jucător special", a declarat Mirel Rădoi.
În acest sezon, Alexandru Mitriță a jucat în 22 de meciuri în acest sezon, reușind să marcheze de 11 ori și să ofere 5 assist-uri.
Ce a declarat Mirel Rădoi despre Alexandru Mitriță
Cei doi au colaborat la echipa națională, în perioada noiembrie 2019 - noiembrie 2021, când Mirel Rădoi a fost selecționer.
"Cine se teme de Mitriță probabil nu-l cunoaște. Eu l-am avut la națională, cel mai scund jucător de pe teren a câștigat meciul, după ce a marcat cu capul. Din punctul meu de vedere nu am niciun fel de problemă.
Piticul cum îi spun eu. Cei care vorbesc despre el nu-l cunosc și de asta apar discuții. Eu nu am avut niciun fel de probleme", a declarat Mirel Rădoi, făcând referire la perioada în care Alexandru Mitriță a lipsit de la națională, din cauza divergențelor cu Edi Iordănescu.