Mihai Stoica a răbufnit după acuzațiile la adresa FCSB: "Să vină și facem cerere să ne retragem din fotbal!"

Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 17 Martie 2022, 21:25
Data actualizarii: Joi 17 Martie 2022, 21:26

Mihai Stoica a vorbit despre ultimele acuzații la adresa FCSB, după meciul cu Farul, în care echipa sa a fost avantajată de anumite decizii ale arbitrului Lucian Rusandu.

Farul nu a primit un penalty la un duel între Robert Moldoveanu și Ștefan Târnovanu, iar echipa lui Gică Hagi a rămas în inferioritate numerică după o eliminare controversată dictată de Lucian Rusandu, cu două galbene arătate la aceeași fază.

Mihai Stoica a răbufnit după acuzațiile la adresa FCSB

Gică Popescu, președintele Farului, a spus că nu exclude varianta unei rea intenții și a unei premeditări în cazul prestației lui Rusandu, iar Mihai Stoica cere dovezi clare.

Managerul general de la FCSB admite că Rusandu a greșit la momentul în care Farul a cerut penalty, dar spune că a fost vorba de o fază foarte dificilă pentru central.

"Rusandu a făcut o greșeală. O greșeală pe care a făcut-o și Orsato azi. Am văzut prima repriză de la Galatasaray - Barcelona. Ce s-a întâmplat la meciul nostru s-a întâmplat și acolo. A fost un fault în careu comis de van Aanholt la Frenkie de Jong și Orsato n-a dat penalty. Faza este identică. Mingea nu s-a aflat la o distanță de joc. E adevărat că este contact între Târnovanu și Moldoveanu. Spun doar că e o fază foarte, foarte grea pentru că mignea nu este la distanță de joc, mingea se duce în peluză. Indiscutabil există contact, indiscutabil mingea e în joc, dar este o fază grea. Foarte greu se dau penalty în faze de genul ăsta.

Eu cer o dovadă palpabilă că FCSB încearcă să influențeze vreun arbitru în ultimii ani. Să vină cu ea, facem cerere să fim excluși de fotbal. Nu există așa ceva. Am dus multe polemici la viața mea, am răspuns mereu, dar niciodată nu o să le răspund lui Hagi și Popescu. Lui Popescu nu pot să-i răspund, n-am cum să mă cert cu Popescu. E în eroare dacă spune că Rusandu are vreo legătură cu FCSB, dar atât, mă opresc aici", a spus Mihai Stoica, la Telekom Sport.

Popescu îl critică dur pe Rusandu

„Cred că nu s-a dorit implementarea VAR pentru a putea influența anumite rezultate. Nu poți să ai faza la 10 metri și să nu dai penalty, doar dacă ești rău intenționat. Sau dacă ești un arbitru atât de slab. Putem să ne gândim că a fost premeditat și rău intenționat la meciul acesta? 

Tot Rusandu a fost la meciul FCSB - Chindia, când a dat penalty în prelungiri. Coincidență? Eu nu prea cred”, a spus Gică Popescu, la Digi Sport.
 
FCSB a trecut cu 2-0 de Farul Constanța și și-a consolidat poziția secundă în clasamentul playoff-ului. Următoarea etapă, „roș-albaștrii” o vor întâlni pe FC Argeș, duminică, de la ora 19:00.
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!