Claudiu Niculescu, Ionel Dănciulescu, Gică Craioveanu sau Ionuț Luțu sunt printre cei care au jucat pe noul teren din Slatina.

Ionuț Luțu: ”Ne batem la titlu cu CFR, Rapid, Craiova mai puţin, că a plecat Mitriţă!”

Ionuț Luțu a vorbit despre noua bază sportivă, dar a discutat și despre planurile lui FCSB din următorul sezon. Mâna dreaptă a lui Gigi Becali este convins că FCSB va cuceri titlul pentru al treilea an la rând și speră la accederea în faza principală din Champions League.

Cu siguranță, la Steaua (n.r. FCSB), la ce lot avem, mai mult ca sigur că vom câştiga titlul. Eu aşa îmi doresc. Sper să intrăm şi în grupa Champions League. Avem un culoar destul de bun. Cu puţin noroc, putem intra.

Ne batem la titlu cu CFR, Rapid, Craiova mai puţin, că a plecat Mitriţă. Noi cu Mitriţă ne băteam. Au un minus cu plecarea lui şi e un plus pentru noi”, a spus Ionuț Luțu.

Despre meciul demonstrativ din Slatina, Ionuț Luțu s-a declarat încântat, însă a recunoscut că fizicul nu îl mai ajută ca odinioară.

Au trecut anii şi kilogramele s-au pus. A fost mai greu, a fost frumos. Îmi pare bine pentru nea Ion, merita mai de mult. Mă bucur că am fost alături de el. Nea Ion avea o energie aşa cum n-aveam noi ca fotbalişti. Ne mai altoia aşa în fiecare dimineaţă. Speram să nu fiu eu.

Mi-a părut bine că ne-am revăzut. Au fost fotbalişti destul de mari, nu ca mine aşa. Ei au fost mult mai mari. Au trecut anii, vin alte generaţii şi sper să o facă mult mai bine decât noi. Mă bucur că mulţi oameni nu m-au uitat. Slatina e oraşul meu”, a mai spus Luțu.