Lacatus: "Cand accepti o asemenea oferta, stii si ce riscuri iti asumi!"

SPORT.RO
Data publicarii: Luni 29 Octombrie 2007, 16:46
Data actualizarii: Luni 29 Octombrie 2007, 16:46
"E ALEGEREA MEA SI A FAMILIEI MELE"

Noul antrenor al Stelei, Marius Lacatus, a recunoscut ca nu a putut refuza oferta de a prelua cel mai galonat club din Romania. Fostul mare jucator al Stelei s-a consultat cu sotia si a decis sa preia echipa decimata de accidentari si cu moralul la pamant dupa ultimele doua infrangeri, 1-2 cu Sevilla si U Cluj. 

"Nu puteam sta prea mult pe ganduri dupa ce am primit oferta, o sansa ca asta nu trebuie sa o ratezi. Daca trenul se opreste in gara si nu te urci, nu stiu daca mai ai alta ocazie. M-am consultat cu sotia. Imi vad de drumul meu, e alegerea mea si a familiei mele. Sanse la titlu mai sunt, mai avem de jucat inca 22 de etape. Poate domnul Becali va fi mai indulgent cu obiectivele Stelei, a si spus-o de altfel, insa, normal, eu imi doresc sa reusesc. Cand e greu si reusesti, e si mai frumos. Depinde de mine si de jucatori cat voi sta", a declarat Lacatus.

Ambitios cum il stim, Laaca nu vrea sa se gandeasca decat la locul intai si considera ca Steaua are inca sanse la titlu, chiar daca se afla la 12 puncte in spatele liderului CFR Cluj.

"Daca jucatorii vor da randament ca in trecutul nu prea indepartat, Steaua va ajunge incet-incet in fruntea clasamentului. E cea mai mare provocare din cariera mea de antrenor. Cand accepti o asemenea oferta, stii si ce riscuri iti asumi. Importante sunt rezultatele, cel putin acum, pana la finalul turului, apoi sa speram ca vom avea liniste sa pregatim returul. Daca nu era Steaua in aceasta situatie, poate nu mai era nici Lacatus aici. Sanse teoretice de calificare mai departe in Liga Campionilor exista, depinde de jucatori in primul rand. Au demonstrat ca au valoare, deocamdata e o problema psihica. Ne putem gandi si la calificare, daca invingem acasa facem sase puncte", a precizat "Fiara".

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!