Este vorba despre Andrei Borza, fundașul stânga de doar 19 ani, care a intrat în vizorul mai multor cluburi din străinătate.

Antrenorul Marius Șumudică a recunoscut public că este puțin probabil ca tânărul internațional U21 să mai continue la Rapid și după această vară.

Marius Șumudică: "Are oferte. Nu cred că îl vom putea ține până în vară"

Venit în vara lui 2023 de la Farul Constanța, unde a fost format în academia lui Gheorghe Hagi, Borza a impresionat rapid prin evoluțiile sale constante. 

„Borza a crescut foarte mult şi are oferte. Nu cred că îl vom mai putea ține la vară, există o clauză în contract”, a declarat Marius Șumudică la televiziunea Prima Sport.

Statisticile vorbesc de la sine

În actualul sezon, Andrei Borza a bifat nu mai puțin de 30 de apariții în toate competițiile pentru Rapid. În această perioadă, a reușit să marcheze un gol și să ofere o pasă decisivă.

Conform Transfermarkt, cota de piață a lui Borza este evaluată la 1,8 milioane de euro, dar suma de transfer ar putea fi mai mare, având în vedere vârsta sa fragedă.

Borza a fost surprins la meciul Farul - Unirea Slobozia

Borza și Dina Grameni au fost zăriți în tribunele stadionului din Ovidiu, la meciul Farul Constanța – Unirea Slobozia, din etapa a 3-a a play-out-ului. Camerele de filmat i-au surprins chiar la începutul partidei, îmbrăcați în haine lejere, 'de stradă'.

Ambii au crescut la Academia Hagi și au fost formați sub ochii lui Gică Hagi, cel care le-a oferit șansa să debuteze și să se afirme în fotbalul mare. 

După victoria cu Dinamo, antrenorul Rapidului, Marius Șumudică, le-a oferit jucătorilor două zile libere, înaintea pregătirilor pentru meciul de foc cu CFR Cluj. Astfel, Borza și Grameni au profitat și au plecat la Constanța.