Adrian Șut are încă un sezon de vis la FCSB, alături de care e aproape să mai cucerească un titlu. Adus în iulie 2019 la FCSB, fotbalistul cotat la 3,8 milioane de euro de site-urile de specialitate are evoluții foarte solide și în actuala stagiune, fiind chiar căpitanul campioanei României după accidentarea lui Darius Olaru.
Din informațiile Sport.ro, Șut este din nou în atenția unor cluburi din zona arabă, la fel ca vara trecută, dar FCSB a crescut cu siguranță pretențiile financiare. Până acum nu a fost contactată conducerea liderului din Superliga României, probabil fiind așteptat finalul de sezon.
Adrian Șut, din nou de interes pentru echipele din zona arabă
Anumiți oameni din fotbalul românesc, cu conexiuni în zona arabă, au confirmat pentru Sport.ro că reprezentați ai anumitor cluburi au început să întrebe despre evoluțiile lui Șut, dar și care sunt șansele ca mijlocașul să fie achiziționat pentru o sumă mai mică decât clauza pusă de Gigi Becali. Fotbalistul ar avea o clauză de 10 milioane de euro!
Vara trecută, Gigi Becali a dat undă verde transferului pentru suma de două milioane de euro, deși inițial a cerut 2,5 milioane de euro pentru Șut. Finanțatorul roș-albaștrilor a confirmat că așteaptă o ofertă oficială din partea echipelor interesate atunci.
Cu siguranță, această sumă nu mai este de actualitate pentru transferul lui Adrian Șut în acest moment, iar o ofertă care va obține aprobarea lui Gigi Becali va trece ușor de 2,5 milioane de euro, poate mai mult de două ori peste această sumă, peste 5 milioane de euro, dacă se ia în calcul cedarea mijlocașului pentru o sumă mai mică decât clauza contractuală.
Clauza lui Adrian Șut la FCSB, 10 milioane de euro
Însă, poate că patronul bucureștenilor va solicita clauza pe care i-a trecut-o în contract lui Adrian Șut, recunoscută chiar de omul de afaceri, de 10 milioane de euro!
Adrian Șut a evoluat în 48 de meciuri pentru FCSB în acest sezon, în toate competițiile, reușind să înscrie de trei ori și să ofere opt pase decisive. În prezent, mijlocașul este evaluat la 3,8 milioane de euro.
Șut a stat departe de gazon câteva săptămâni din cauza unei accidentări, dar a revenit și este gata să ridice trofeul Superligii României deasupra capului, FCSB fiind, în mare măsură, campioană și în această stagiune, 2024-2025.