Ilie Dumitrescu a dat verdictul: "El e unul dintre cei mai buni antrenori"

Ilie Dumitrescu Ioan Ovidiu Sabau Superliga Superliga Ilie Dumitrescu
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 30 Octombrie 2023, 20:43
Data actualizarii: Luni 30 Octombrie 2023, 20:42

'U' Cluj a învins-o categoric pe FC Botoșani în deplasare, scor 3-0.

Cele două echipe s-au întâlnit luni seară în a 14-a etapă din sezonul regulat al Superligii României, pe arena celor de la FC Botoșani. La final, 'U' Cluj a plecat spre Ardeal cu toate cele trei puncte!

Ilie Dumitrescu a dat verdictul: "El e unul dintre cei mai buni antrenori"

După meci, Ilie Dumitrescu a subliniat că Ioan Ovidiu Sabău, antrenorul „șepcilor roșii”, e unul dintre cei mai buni din primul eșalon al României în acest moment.

  • Ilie Dumitrescu

„Îi felicit pe cei din conducere că l-au semnat pe Sabău. Au fost tot felul de soluții. Sabău a lut o pauză după ce a salvat echipa. El e conștient, a fost presiune pe el.

Ca antrenor, e unul dintre cei mai buni (n.r. din SuperLiga). Acum, obiectivele sunt altele”, a spus Ilie Dumitrescu, potrivit DigiSport.

„Șepcile roșii” au ajuns la a patra victorie în acest sezon din Superliga României. În următoarea partidă, 'U' Cluj va primi vizita lui CFR Cluj joi, 2 noiembrie, de la ora 20:30, pe „Cluj-Arena”. Meciul va fi LIVE TEXT pe www.sport.ro, dar și pe Facebook Sport.ro, alături de celelalte partide din grupele Cupei României.

FC Botoșani - 'U' Cluj 0-3

Ardelenii au început perfect duelul cu FC Botoșani. Dan Nistor a deschis scorul în minutul nouă, în timp ce Valentin Gheorghe a majorat diferența în minutul 21.

În repriza secundă, Andrei Miron a dus scorul la 3-0 și a închis tabela de marcaj. La capătul celor 90 de minute, 'U' Cluj a plecat de la Botoșani cu toate cele trei puncte.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!